Clădirea de birouri Olympia Tower a ajuns la un grad de ocupare de 95%

Autor: Cristina Cuncea 03.12.2012

Clădirea de birouri Olympia Tower, amplasată în Piaţa Muncii din Bucureşti şi deţinută de fondul de investiţii Bluehouse Capital, a ajuns la un grad de ocupare de 95%, după ce o companie de retail a închiriat 1.100 de metri pătraţi în imobil, potrivit companiei The Advisers/Knight Frank.

Anterior, The Advisers/Knight Frank a încheiat contracte de închirire în clădire, pentru 540 metri pătraţi, respectiv 1.000 metri pătraţi cu firmele Namco Bandai şi Optaros, active în domeniul IT.

Cele trei tranzacţii încheiate de compania de consultanţă imobiliară au ridicat la 95% gradul de ocupare al clădirii de birouri Olympia Tower.

Al treilea contract, a fost încheiat în luna noiembrie, cu un mare retailer, se arată într-un comunicat al The Advisers/Knight Frank, în care nu se specifică numele companiei respective.

"Inchirierile semnate de noi în Olympia Tower confirmă un trend important al pieţei în acest an: sunt preferate zonele semicentrale, unde exista spaţii valoroase de birouri, alese de companii pentru specificaţiile lor tehnice şi accesibilitate. Spaţiile de acest tip îşi asigură astfel un grad ridicat de ocupare, indiferent de condiţiile generale din piaţă. Clădirea beneficiază de un excelent acces la toate mijloacele de transport urban, dar şi de specificaţii tehnice conforme BCO - British Council for Offices, standardul britanic pentru birouri clasa A", a declarat, într-un comunicat, Horia Moldovan, associate director, office division, The Advisers/Knight Frank.

Olympia Tower are o suprafaţă totală închiriabilă de 9.555 de metri pătraţi, fiind situată pe bulevardul Decebal din Bucureşti.