Regele asfaltului, Nelu Iordache, pierde contracte pe bandă rulantă: compania de drumuri vrea să rezilieze alte două acorduri cu Romstrade

Autor: Andreea Neferu 04.12.2012

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a trimis companiei Romstrade, controlată de Nelu Iordache, înştiinţări de reziliere a alte două contracte, modernizarea DN 5 Bucureşti-Adunaţii Copăceni, cu o valoare contractuală de circa 19 mil. euro respectiv construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal (35 mil. euro).

Notificările de reziliere vin la scurt timp după ce CNADNR a reziliat alte două contracte pe care Romstrade le avea în portofoliu, pentru construcţia primului lot al autostrăzii Nădlac-Arad şi pentru reabilitarea unui tronson de 53 de kilometri din DN 6 Alexandria-Craiova.

Ca şi în cazul celor două contracte deja reziliate, motivul pentru care CNADNR intenţionează să înceteze alte două contracte cu Romstrade este legat de întârzierea cu care s-a lucrat pe aceste şantiere.

"Decizia de transmitere a înştiinţărilor de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv progresul fizic realizat redus faţă de progresul fizic planificat, neîndeplinirea notificării de remediere referitoare la recuperarea întârzierilor şi nerespectarea angajamentului ferm de recuperare a acestor întârzieri, nerespectarea termenelor asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă din contract şi imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale şi de a finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuţie a lucrărilor", se arată într-un comunicat al CNADNR.

Omul de afaceri Nelu Iordache, care deţine compania de construcţii Romstrade şi operatorul aerian Blue Air, a primit în urmă cu două zile mandat de arestare pentu 29 de zile de la Tribunalul Bucureşti. Iordache este acuzat de deturnare de fonduri europene