Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, primul nume pentru şefia noii supra-autorităţi de supraveghere financiară

Autor: Cristian Hostiuc 10.12.2012

Numirea sa ar însemna să renunţe la poziţia de prim-viceguvernator BNR



Actualul ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, este primul nume vehiculat pentru conducerea noii autorităţi de supraveghere financiară pe care guvernul intenţionează să o creeze, după desfiinţarea CNVM, CSA şi CSSP, au declarat surse din piaţă pentru Ziarul Financiar.

Florin Georgescu, care este şi prim-viceguvernator BNR, ar trebui să renunţe la funcţia de la banca centrală dacă va fi numit în fruntea noului organism. Proiectul a fost discutat şi în cadrul BNR, au precizat sursele.