Apulum Alba Iulia a investit 2 milioane de euro în creşterea producţiei

Autor: Laurentiu Cotu 11.12.2012

Producătorul de articole din porţelan Apulum, unul dintre prin­cipalii furnizori locali ai concernului suedez IKEA, a finalizat o investiţie de peste 2 mil. euro în creşterea capacităţii de producţie. Astfel, în acest an s-a finalizat montarea a încă unui cuptor de ardere rapidă a porţe­lanului, cu o capacitate de pro­ducţie de 3.500 de tone pe an. Noul cuptor va intra în funcţiune în prima parte a anului viitor.

Capacitatea de producţie a Apulum a ajuns în prezent la 11.000 de tone de porţelan pe an, după ce în luna aprilie a anului trecut a fost pus în funcţiune încă un cuptor de ardere rapidă a porţelanului. Principalul client al companiei este grupul suedez IKEA, pentru care Apulum livrează în principal seturi de farfurii, dar şi alte produse.

"Odată cu punerea în funcţiune a noului cuptor de ardere rapidă a porţelanului vom relua şi angajările. Tot­odată, suntem în discuţii cu po­tenţiali clienţi din Uniunea Europeană, care doresc să înceapă colaborări cu noi"', a declarat pentru ZF Transil­vania Ioan Voican, directorul executiv al companiei Apulum. Oficialii com­paniei au spus că poartă dicuţii cu companii precum Tesco, TCC din Anglia sau VEGA Germania, dar şi cu firme mai mici din Franţa, în vederea demarării unor colaborări.

Pe lângă compania suedeză IKEA, Apulum mai colaborează cu firmele Rody Time (Italia), Befa (Grecia), Antonio Borras (Spania), Michael Fischer (Germania), Creatable (Ger­mania), Cinsa (Mexic), Serland (Republica Moldova), dar şi cu lan-ţurile de magazine Metro, Carre-four şi Tesco. Gama de produse cuprinde atât porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibelouri.

În ceea ce priveşte evoluţia aface-rilor, Apulum a realizat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 56,5 mil. lei (circa 12,5 mil. euro), în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru întreg anul 2012, compania şi-a bugetat o creştere cu 37% a afacerilor faţă de anul trecut.

În 2011, vânzările companiei au ajuns la 66,4 mil. lei (peste 15 mil. euro). Ponderea vânzărilor la export este de 86% din tota­lul cifrei de afaceri a companiei.

Fabrica de porţelan Apulum a fost înfiinţată în anul 1970 în Alba Iulia, fiind în prezent cel mai mare producător de porţelan din România. Compania a fost preluată în urmă cu patru ani de către grupul italian Rody Time, prin cumpărarea de către acesta a Assalpo. Compania are în prezent 821 de angajaţi.

Apulum a fost singura firmă din judeţul Alba care, în anul 1993, a făcut parte dintr-un program-pilot de privatizare, alături de alte nouă unităţi din ţară. La acea vreme, câteva sute de angajaţi au format o asociaţie, care a achiziţionat 43% din acţiunile socie­tăţii. De-a lungul timpului au existat diverşi investitori străini care şi-au manifestat intenţia de a cumpăra fabrica. La finalul anului 2007, com­pania a fost preluată de italienii de la Rody Time, unul dintre partenerii de afaceri cei mai vechi şi mai importanţi ai Apulum.