Mallul din Braşov care a ars este asigurat la Omniasig

Autor: Ciprian Botea 18.12.2012

Mallul My Place din Bra­şov care a ars luni-sea­ră era asigurat la Omnia­sig, conform unor surse de pe piaţa asigurărilor. Paguba se ridică la câteva milioane de euro.

Daniel Popescu, proprietarul clă­dirii, a refuzat să comenteze ieri informaţia.

Incendiul a afectat şi un club şi un hotel, dar numai mallul era asigurat de Omniasig.

Există posibilitatea ca întregul incendiu să fi pornit de la una din celelalte două clădiri, caz în care asigurătorul acestora ar trebui să suporte toate daunele.

Peste 150 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului izbucnit luni-seară la complexul comercial situat în apropierea gării din municipiul Braşov, focul fiind lichidat în noaptea de luni spre marţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov Luiza Dănilă, incendiul a fost lichidat la ora 02.00, însă o echipă de pompieri a rămas la faţa locului pentru a preveni reizbucnirea flăcărilor.

La incendiul de la complexul comercial My Place au intervenit 150 de pompieri cu 12 autospeciale cu apă şi spumă şi şapte autoscări, ISU Braşov primind ajutor de la ISU Bucureşti, Prahova şi Covasna, conform sursei citate.

De asemenea, 30 de poliţişti şi 15 jandarmi au asigurat zona, traficul rutier pe Bulevardul Gării fiind deviat pe rute alternative, fiind permis doar accesul maşinilor de intervenţie.

Complexul comercial a fost distrus în totalitate în urma incendiului.

Cauza izbucnirii focului nu a fost stabilită încă, pompierii şi poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.

Complexul comercial My Place din Braşov, situat în apropierea gării din municipiu, a luat foc luni-seară, flăcările care au cuprins acoperişul atingând peste zece metri înălţime. Din cauza incendiului, două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov, iar toţi angajaţii şi cumpărătorii aflaţi înăuntru în momentul izbucnirii incendiului au fost evacuaţi.

Prefectul judeţului Braşov Mihai Mohaci declara că incendiul a izbucnit de la Clubul Kasho, aflat la etajul al doilea al clădirii, precizând că a primit informaţia respectivă de la pompieri.

Martori au declarat că incendiul ar fi izbucnit în urma unor scântei de la un aparat de sudură al unor muncitori care făceau lucrări la acoperişul clădirii.

Complexul comercial My Place este un centru de divertisment şi shopping cu patru niveluri: subsol, parter şi două etaje, dat în folosinţă la sfârşitul anului 2005, printr-o investiţie de aproximativ 3,5 milioane de euro şi având sală de biliard, snooker, darts şi bowling, magazine, loc de joacă pentru copii, cafenele şi restaurante, la etajul al doilea al mallului fiind Clubul Kasho, cu o capacitate de peste o mie de persoane şi dotat cu parcare proprie. În vecinătatea centrului comercial a fost construit un hotel de patru stele, încă nedat în folosinţă.

 

 

Mihai Tecău, directorul general al Omniasig, a confirmat că mallul My Place se află în portofoliul companiei.

„Vom plăti dauna. În acest moment se desfăşoară investigaţia departamentului de daune. O să studiem şi raportul pompierilor să vedem despre ce este vorba. Nu este clar dacă avem o daună totală sau nu, o să vedem dacă a fost afectată structura de rezistenţă. Suntem pregătiţi să plătim, probabil va fi vorba de câtea milioane de euro, dar suntem reasiguraţi. Reţinerea noastră nu este decât 250.000 de euro“, a explicat directorul Omniasig.

Compania, care a absorbit BCR Asigurări anul trecut, are venituri de circa 220 de milioane de euro prognozate pentru 2012.