Guvernul României discută cu Microsoft un contract de 33 mil. euro

Ziarul Financiar 19.12.2012

Guvernul României negociază cu filiala locală a producătorului american de software Microsoft un contract privind utilizarea produselor companiei în instituţiile publice şi sistemul educaţional, care ar putea avea o valoare de peste 33 de milioane de euro, conform datelor prezentate de Biroul de presă al executivului.

Conform documentului, Guvernul a discutat în şedinţa din data de 18 decembrie un memorandum privind stadiul negocierilor purtate cu Microsoft România în vederea implementării măsurilor aprobate în şedinţa de Guvern din data de 24 octombrie 2012 prin Memorandumul cu tema „Măsuri necesare pentru utilizarea licenţelor Microsoft în instituţiile publice şi sistemul educaţional”.

Guvernul a aprobat Memorandumul întocmit de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a precizat Biroul de presă, măsurile propuse fiind:
“Pentru licenţele necesare instituţiilor publice, încheierea unui act adiţional la contractul de furnizare nr. 54/05.11.2012, încheiat cu reseller-ul D-con.net, care să activeze opţiunea de buy out, prin care se achiziţionează dreptul neexclusiv de utilizare pe durată nelimitată a pachetului ProDsktp ALNG MVL în cantitate de 144.000 pachete, la preţul de 1,00 euro/ pachet, respectiv 144.000 euro în total, în condiţiile eliminării tuturor restricţiilor impuse în documentul Microsoft. Suma va fi achitată în martie 2013. De asemenea, se are în vedere pregătirea documentaţiei necesare lansării unei noi achiziţii care să asigure nevoile de licenţiere a instituţiilor publice, începând cu 1 ianuarie 2013. Totodată, se intenţionează iniţierea unui proiect de parteneriat strategic între Guvernul României şi Microsoft, pentru care se va constitui un grup de lucru mixt format din membrii Comisiei interministeriale şi reprezentanţi autorizaţi ai Microsoft.
Pentru licenţele necesare sistemului educaţional preuniversitar se va încheia un act adiţional la contractul de furnizare nr. 108/2011 încheiat între MCSI şi D-con.net, prin care vor fi modificate cantităţile, dar se va prelungi termenul de valabilitate a închirierii cu 18 luni, calculate de la data 01.01.2013.”

Documentul publicat de Executiv arată că “în urma negocierilor purtate, oferta de buy out a fost redusă de la 45.091.172 euro la 33.254.192,58 euro. Lansarea în anul 2013 a unei eventuale noi achiziţii pentru asigurarea necesarului de licenţe pentru instituţiile publice centrale, locale şi pentru sistemul educaţional nu se va face decât după elaborarea unei strategii de utilizare a produselor software”.