Cum evoluează românii de la RCS&RDS în competiţia de pe piaţa din Ungaria cu nemţii de la Deutsche Telekom şi americanii de la UPC

Autor: Adrian Seceleanu 04.01.2013

Românii au înregistrat creşteri ale cotei de piaţă pe toate segmentele pe care activează, conform datelor publicate de autoritatea de reglementare din ţara vecină. În Ungaria cei mai mari concurenţi ai RCS&RDS sunt, la fel ca şi în România, UPC şi Deutsche Telekom.



Compania RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de telecomunicaţii controlat de un antreprenor român, şi-a mărit anul trecut cota de piaţă pe pieţele de servicii TV, telefonie şi internet din Ungaria, a doua mare sursă de venituri pentru operator după România, arată datele Autorităţii de Reglementare în Media şi Infocomunicaţii din Budapesta (NMHH).

Pe piaţa din Ungaria cei mai mari concurenţi ai RCS&RDS sunt, la fel ca şi în România, companiile UPC şi Deutsche Telekom (proprietarul Romtelecom, prin intermediul grupului elen OTE).

Pe piaţa de servicii de internet fix RCS&RDS avea la finele lunii octombrie 2012 o cotă de 13,6% dintr-un număr total de aproximativ 2,155 milioane de utilizatori, în creştere faţă de finele anului 2011, conform datelor NMHH. Românii de la RCS&RDS sunt numărul trei pe piaţa de internet fix din Ungaria, după Deutsche Telekom şi UPC. În România în schimb, compania fondată şi controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari este numărul unu pe piaţa de net fix.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro