Ponta: Vreau să desfiinţăm un grad de jurisdicţie, nu mai ajunge toată lumea la Curtea de Casaţie

Ziarul Financiar 05.01.2013

Guvernul a înaintat un nou recurs în procesul cu mai mulţi jurnalişti şi artişti privind plata retroactivă a TVA deoarece risca în caz contrar să fie sancţionat de Curtea de Conturi, afirmă premierul Ponta, adăugând însă că se gândeşte la schimbarea legii pentru desfiinţarea unui grad de jurisdicţie



El a precizat că a discutat deja despre această idee cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

"Dacă eu acum retrag recursul, vine Curtea de Conturi şi zice: dacă vă duceaţi la recurs, poate câştigaţi; aşa, ia daţi voi banii din buzunar! Ceea ce denotă că avem o lege proastă. Noi trebuie să schimbăm şi să avem dreptul la un moment dat să luăm o decizie până la urmă administrativă, domne, nu mă mai duc să mă judec şapte ani. Dacă am pierdut prima dată, lasă-l încolo. Singura reformă în justiţie pe care o să o facem - sunt foarte hotărât, am discutat-o şi cu doamna Pivniceru - e să desfiinţăm un grad de jurisdicţie, să nu te mai judeci de trei ori. Foarte puţine ţări au trei grade de jurisdicţie, te judeci o dată şi a doua oară, într-un recurs, dacă sunt probleme în special de procedură. Asta înseamnă că nu mai ajunge toată la Curtea de Casaţie şi Justiţie", a spus Ponta la Antena 3.

În 2011, mai mulţi jurnalişti şi artişti au dat statul în judecată, într-un proces colectiv împotriva deciziei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a declanşa procedurile de inspecţie fiscală pentru a percepe, retroactiv, TVA pe veniturile încasate. Din partea autorităţilor, în proces sunt implicate Guvernul, Ministerul Finanţelor şi ANAF.