Şomajul BIM a scăzut uşor în noiembrie, iar numărul şomerilor a ajuns la 674.000 persoane

Autor: Corina Mirea 09.01.2013

Rata şomajului a scăzut în luna noiembrie a anului 2012 cu 0,9 puncte procentuale, până la 6,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

De altfel, şomajul a urmat în luna noiembrie un trend descendent şi faţă de luna octombrie a anului 2012, piaţa muncii înregistrând o scădere a numărului de şomeri cu 0,2%. Astfel, în noiembrie existau 647.000 de persoane şomere, cu 76.000 de şomeri în minus faţă de aceeaşi lună a anului 2011, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Rata şomajului a scăzut în 2012 pentru că a fost un an mai bun decât cel precedent, în care s-au creat mai multe locuri de muncă. Şi cred că în trimestrul unu al acestui an vom asista, de asemenea, la o creştere a locurilor de muncă şi, implicit, la o diminuare a ratei şomajului. Însă nu pot spune acelaşi lucru şi despre trimestrul doi, pentru că problemele cu care s-au confruntat ţările din Vest în ultimul an vor ajunge şi la noi", spune Eliza Nechifor, marketing & communication coordinator în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane ManpowerGroup, cu afaceri de 26,5 milioane de euro în 2011.