Percheziţii în Mehedinţi la o grupare suspectată de evaziune fiscală de peste două milioane de euro

Autor: Oana Mitu 15.01.2013

Mai multe percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în judeţele Mehedinţi şi Timiş, la locuinţe şi firme, fiind vizaţi administratori de societăţi comerciale suspectaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste două milioane de lei.

Porivit anchetatorilor, 22 de percheziţii au loc în Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi Strehaia, la sediile a 13 firme şi la locuinţele a 15 administratori de societăţi comerciale. La Strehaia, percheziţiile se desfăşoară la palatele unor romi din localitate. În acest dosar este vizat şi un om de afaceri din Drobeta Turnu Severin care are firme în domeniul panificaţiei.

La descinderi participă poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Mehedinţi, de la Poliţia Timiş, precum şi trupe de la intervenţie rapidă, dosarul fiind coordonat de un procuror.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Mehedinţi, inspector Nicolae Lohon, reţeaua este suspectată de infracţiuni economice.

"În perioada 2008-2012, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale în relaţia cu partenerii şi luând deciziii cu privire la angajări şi plăţi, au dispus înregistrări de tranzacţii comercale fictive în valoare de peste 5 milioane de euro, sustrăgându-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit", a precizat Lohon.

Potrivit acestuia, prejudiciul în acest caz este de peste două milioane de euro, suspecţii fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.