Cât mai costă un credit imobiliar în lei, comparativ cu unul în euro

Autor: Ciprian Botea 19.01.2013

 

Costul efectiv al unui credit imobiliar în lei porneşte în prezent de la 9% pe an după ce în vară cele mai bune oferte afişate de bănci ve­neau cu dobânzi efective de circa 7% pe an. Li­chi­ditatea scăzută din piaţa monetară din ulti­me­le luni a scumpit însă costul finanţării şi ban­cherii s-au văzut nevoiţi să ajusteze în con­cor­danţă dobânzile la credite.

La nivelul întregii pieţe, dobânda efectivă la creditele imobiliare în lei ajungea la 8,6% pe an la sfârşitul lunii noiembrie, potrivit ultimelor date disponibile, dar în ultima lună şi jumătate băncile au continuat să scumpească împrumu­turile, având în vedere că în prezent numai patru instituţii de credit mai afişează dobânzi efective de o singură cifră, şi acestea peste pragul de 9% pe an.

Creşterea dobânzilor la lei şi aprecierea leului din ultima pe­rioa­dă fac mai atractive împru­muturile în euro, ale căror dobânzi efective coboară sub 5% pe an.

Costul total al unui credit de 40.000 de euro, pentru care se percepe o rată de sub 200 de euro este de 75.000 de euro, în timp ce pentru un credit de 175.000 de lei (echivalentul a 40.000 de euro), cu o rată ce porneşte de la 1.300 de lei (300 euro) costul total este de 480.000 de lei (110.000 de euro). 

Prin urmare un credit în lei este cu aproximativ 50% mai scump decât cel în euro.

Citiţi articolul integral pe zfcorporate.ro