Când e cel mai bine să promovezi un subaltern?

Autor: Adelina Mihai 21.01.2013

Anii de criză au făcut ca angajaţii din corporaţii să stea pentru o perioadă mai lungă de timp în aceleaşi poziţii, iar promovările făcute nu au fost dublate neapărat de creşteri salariale semnificative, ci au avut mai mult rol motivaţional. Cu toate acestea, o mare parte dintre manageri care au mai mulţi angajaţi în subordine se întreabă care ar fi cel mai bun moment pentru a-şi promova subalternii, mai ales că angajaţii care au stat mai mult de patru ani pe o poziţie simt nevoia de o schimbare pe care o vor face până la urmă, chiar dacă îşi vor schimba angajatorul.

"Cel mai bine este să îl promovezi atunci când ai unde şi el e pregătit sau aproape pregătit şi simţi că are potenţial. Eu am făcut o greşeală: am promovat un om tehnic pe o poziţie de management pentru că îşi dorea foarte tare acest lucru, dar nu era pregătit. Am făcut-o în speranţa că se va descurca, dar nu s-a descurcat şi l-am mutat înapoi pe o poziţie tehnică", spune un country manager al unei multinaţionale din domeniul software de pe plan local.

Managerii ar trebui să fie atenţi mai ales la slăbiciunile angajatului pe care decid să îl promoveze, fie ele tehnice sau de natură managerială şi să îi acorde sprijinul necesar dacă e nevoie trimiţându-l, de exemplu, la programe de training. De cealaltă parte, angajaţii care sunt promovaţi nu ar trebui să fie foarte surprinşi de această decizie, dacă avansarea lor se face în paşi mărunţi.

"Atunci când promovezi pe cineva, în primul rând, ca angajator, trebuie să simţi că acel salariat merită o recunoştinţă, că a trecut la nivelul următor. Promovarea nu trebuie să fie în paşi mari, pentru că altfel îi tai aripile, ci în paşi mărunţi. Funcţia de şef necesită ştiinţa de a te purta cu oamenii, nu sunt sănătoase promovările de la casier la director de magazin, de exemplu", spune şeful unei companii din domeniul FMCG. El explică totuşi faptul că toţi angajaţii se aşteaptă la promovări, iar dacă nu există această posibilitate, atunci acel salariat va pleca mai devreme sau mai târziu, mai ales dacă este bun. În practică însă, nu toate promovările se fac doar atunci când este nevoie de un nou angajat pe funcţie, ci şi pentru a recompensa loialitatea unor salariaţi.

"Cel mai bine este să promovezi un subaltern atunci când este foarte stăpân pe ce face şi există activitate care să permită să crească pătura de profesionişti pe nivel superior şi să ofere suficiente motive de dezvoltare. Nu cred că discuţia ar trebui purtată în termeni de ani sau experienţă în firmă, este nerelevant. Ce contează este ce ştie omul să facă, potenţialul lui de creştere şi cum poate firma să îi asigure activitate motivantă şi suficientă", spune Bianca, consultant în cadrul unei companii din Big4.

Pe de altă parte, companiile au aplicat o practică în perioada de criză pentru a-şi reduce din costuri: promovarea unor angajaţi s-a transformat într-o nouă perioadă de probă, iar managerii pot susţine că ei nu îşi îndeplinesc criteriile de performanţă, un motiv suficient de bine întemeiat pentru a concedia salariaţii respectivi.

Ştiţi când este momentul oportun pentru a vă promova un subaltern?

S-a întâmplat vreodată să luaţi o decizie greşită de promovare?

Aşteptăm opiniile şi comentariile dvs. la adelina.mihai@zf.ro, pe http://www.zf.ro/profesii/ sau pe pagina de Facebook a ZF.