Ce facem mai departe cu acest „entuziasm financiar“? Cum a trecut România de la 5 lei/euro la 4 lei pentru un euro acum

În dimineaţa zilei de luni, 6 august, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a răbufnit public la adresa clasei politice, care de trei luni se încăiera continuu pe tema demiterii sau nu a pre­şedintelui Băsescu.

Războiul dintre USL şi Băsescu atinsese punctul maxim după ce refe­ren­dumul de demitere rămăsese în aer: peste 7 milioane de români votaseră pen­tru căderea lui Băsescu, dar referendumul nu putea fi validat pentru că la urne nu veniseră suficienţi români.

Toate schimburile de replici şi înjurături între politicieni aveau un cost, iar la acest lucru s-a adăugat şi neclaritatea constituţională privind numărul necesar de români prezenţi la vot pentru a demite preşedintele.

Vineri, pe 3 august, cursul atinsese 4,648 lei/euro la BNR, dar pe piaţa valutară interbancară cotaţiile ajunseseră şi la 4,7 lei. La casele de schimb, deja la vânzare se vedeau cursuri de 4,8 lei pentru un euro.

Din luna mai, de când a căzut neaşteptat "Guvernul Ungureanu", totul s-a întors pe dos. Din România au început să iasă bani, de pe curs, de pe ti­tluri de stat şi din depozite. Iar în discuţie nu erau câteva zeci de milioane de euro, ci chiar câteva miliarde de euro.

Cursul a urcat de la 4,3 lei la 4,6 lei, proiectele de investiţii au fost puse pe "hold" şi nimeni nu mai "cumpăra" România. Investitorii nu mai înţelegeau ce se întâmplă la Bucureşti, iar cei care tran­zacţionează pe curs şi pe piaţa titlurilor de stat, o piaţă de câteva sute de milioane de euro zilnic, au zis că mai bine stau de-o parte şi ies cu banii. Suspendarea pe neaşteptate a preşedintelui Băsescu urmată de o mişcare de "blitz­krieg" de demitere a pus România pe radarul tuturor, dar într-un sens negativ.

30 apr. 2012. Cursul şi dobânzile au început să crească după căderea guvernului Ungureanu şi apariţia conflictului dintre noua putere şi preşedintele Traian Băsescu.

Toată lumea dădea "sell, sell România", iar Banca Naţională ţinea cursul să nu deraieze cu amândouă mâinile. După ce a pus la bătaie câteva miliarde de euro pentru a tempera creşterea euro, BNR a trecut şi la măsuri administrative de politică monetară, respectiv limitarea injecţiilor de lichiditate pe o piaţă monetară interbancară şi aşa fragmentată.

Pe 3 august, la câteva zile după referendum, când încăierarea politică, dar şi publică era în toi, având în vedere rezultatul, cursul a ajuns la 4,65lei/ euro, cu 7% mai mult decât la începutul anului, iar întrebarea de pe buzele tuturor era: când va atinge cursul 4,8-5 lei/euro?

În sistemul bancar lucrurile luaseră o întorsătură urâtă. Pe lângă problemele cu creditele neperformante şi plecarea banilor, o creştere a cursului spre 5 lei pentru un euro ar fi fost catastrofală. Deja, în bănci, se făceau scenarii de impact: cum ar rezista portofoliul de credite în valută la un curs de 4,8 lei/euro, la unul de 4,9 lei/ euro şi la 5 lei/euro.

Rezultatele arătau catastrofal şi niciun bancher de la Bucureşti nu voia să se gândească la faptul că ar putea fi nevoit să ceară noi bani de la banca-mamă pentru a acoperi "gaura" care ar fi putut să vină.

2 aug. 2012. Cursul a atins un maxim istoric de 4,65 lei/euro la începutul lunii august pe fondul incertitudinilor privind rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui.

De peste un an, băncile-mamă, confruntate cu propriile probleme, indiferent că se chemau Erste, Société Générale, ING, Raiffeisen, RBS sau City, au lăsat filialele de la Bucureşti să se descurce singure atât cu creditele neperformante, cât şi cu necesarul de lichiditate, ceea ce făcea ca piaţa de la Bucureşti să fie extrem de tensionată. Dacă mai punem la socoteală şi băncile greceşti, care cereau fialelor de la Bucureşti să repatrieze liniile de finanţare, putem vedea ce era în birourile de la BNR şi pe masa bancherilor locali.

Pe lângă aceste probleme, era şi situaţia bugetului de stat, care trebuia finanţat continuu.

După preluarea puterii în mai, guvernul Ponta a promis majorarea salariilor bugetarilor cu 7%, ceea ce adăuga încă 500 de milioane de euro necesari de finanţare.

Ca întotdeauna, piaţa valutară, monetară şi cea a titlurilor erau conduse "ad­ministrativ" de BNR. Dacă aceste pie­ţe ar fi fost lăsate libere, rezultatul ar fi fost cu totul altul decât cel care a urmat. Cursul era ţinut între 4,55 - 4,6 lei/euro, iar băncile locale erau "îndopate" de titluri de stat, pe care a doua zi le refinanţau de la BNR. De fapt, Banca Naţională finanţa indirect bugetul.

Şansa României a fost că criza euro, la nivelul mondial, a început să scadă treptat. Investitorii nu mai erau cu degetul pe "trăgaci", iar slăbirea tensiunilor politice pe piaţa internă prin reinstalarea lui Băsescu la Cotroceni a contribuit la eliberarea tensiunii de pe curs şi de pe piaţa titlurilor de stat.

7 aug. 2012. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a atras atenţia politicienilor că scandalul politic are repercusiuni asupra costului la care statul îşi finanţează deficitele.

Pe 22 iunie 2012, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, a dat o declaraţie istorică, care a întors de la groapă "sicriul" cu moneda unică europeană. El a spus că Banca Centrală Europeană va face tot ce poate pentru a menţine euro. Iar din acel moment, coroborat şi cu injecţiile nelimitate de lichiditate au detensionat pas cu pas pieţele financiare. Investitorii din întreaga lume au început din nou să pună bani în pieţele de acţiuni şi obligaţiuni, iar România şi guvernul Ponta au intrat şi ele pe lista "beneficiarilor". Declaraţiile lui Ponta, care a îm­brăţişat FMI-ul cu toată dragostea după ce a preluat puterea, după ce în opoziţie îl critica vehement, au fost luate în serios, iar România nu mai era o ţintă.

Chiar dacă a mărit dobânda, pentru că trebuia să plătească pentru dezastrul de pe scena politică din vară, Ministerul Finanţelor a reuşit să vândă obligaţiuni în euro pe piaţa externă şi titluri de stat fără probleme.

Chiar dacă în toamnă inflaţia a crescut, pe fondul majorării preţurilor produselor agroalimentare din cauza secetei, acest lucru nu s-a translatat pe piaţa valutară şi monetară. Având în vedere că oferea 5% la euro şi 6,5% la lei, faţă de dobânzi de 0,5-1,5% pe pieţele occidentale, care erau inundate de lichiditate din toate părţile, România a revenit în atenţia investitorilor. Acest lucru a stopat şi creşterea cursului peste 4,6 lei pentru un euro.

26 oct. 2012. Creşterea dobânzilor pe piaţa monetară a majorat implicit costul la care statul se împrumută: randamentul la titlurile de stat pe cinci ani a urcat la 5,6% în toamnă.

Rezultatul alegerilor, unde USL era câştigător, era inclus în preţul de tranzacţionare. Singura necunoscută era dacă Băsescu îl renominalizează pe Ponta ca premier.

Pe 3 decembrie, cu o săptămână înain­te de alegeri, cursul a început să scadă pe neaşteptate şi cei mai mulţi dea­leri şi analişti puneau acest lucru pe seama eternei bunăvoinţe a lui Isărescu în perioadele de alegeri de a nu crea probleme.

Ministerul Finanţelor începuse să vândă titluri de stat în lei cu dobânzi în scădere, iar bursa a început să primească din nou bani.

Primele informaţii privind motivaţia scăderii cursului de la începutul lui decembrie au fost nominalizarea rapidă a lui Ponta ca premier şi lichiditatea din întreaga lume, care caută cele mai bune plasamente. Dealerii credeau că BNR va opri cursul la 4,45- 4,5 lei /euro, având în vedere că în 2013 Banca Naţională are nevoie de valută ca să ramburseze 6 miliarde de euro la FMI.

Prin câteva birouri se vorbea că România va fi inclusă în indici financiari internaţionali, ceea ce însemna că se deschidea o poartă pentru vânzarea titlurilor de stat în lei la un număr mai mare de investitori, nu numai către cei care erau prezenţi deja pe piaţa românească.

20 dec. 2012. Cursul a început să scadă pe final de an după alegerile legislative şi calmarea situaţiei politice: leul a câştigat 3,5% în faţa euro în numai câteva săptămâni.

Informaţiile s-au amplificat din ianuarie, iar rezultatul s-a văzut imediat în creşterea cererii pentru titluri de stat în lei şi implicit în vânzarea de valută. Pe 7 ianuarie, în prima şedinţă de politică monetară, BNR şi-a schimbat poziţia faţă de lichiditatea din sistem, ceea ce în termeni direcţi însemna că va lăsa mai mulţi bani în piaţă.

Pe 16 ianuarie, dimineaţa, s-a confirmat şi oficial ceea ce se discuta iniţial doar în câteva birouri. Banca americană JP Morgan a anunţat într-un raport că va include titlurile de stat în lei, cu scadenţa la cinci ani, în indicele global al pieţelor emergente. În câteva minute cursul a căzut de la 4,38 lei/euro la 4,33 lei/euro şi numai cumpărările în valută de către BNR au făcut ca euro să nu ajungă la 4,3 lei. Includerea României în acest indice, chiar dacă într-o proporţie foarte redusă, de maxim 0,5% în mai, înseamnă că pe piaţă vor intra 5 miliarde de euro.

Dacă în vară întrebarea era când va ajunge cursul la 5 lei pentru un euro, acum dealerii şi investitorii se întreabă când va ajunge cursul la 4 lei pentru un euro. Randamentul la obligaţiunile pe cinci ani a scăzut deja cu peste un punct procentual într-o lună, până la 5,4% pe an.

În şapte luni România a trecut de la agonie la extaz, ceea ce înseamnă că guvernul Ponta beneficiază de cel mai bun început de an financiar posibil.

Dar acest entuziasm financiar poate să dispară peste noapte la fel cum a apărut dacă Ponta se va relaxa.

Până în acest moment, premierul nu a venit cu un proiect economic pentru România, ci doar a făcut promisiuni.

Includerea României în acest indice are şi părţi bune, dar şi părţi proaste. Orice decizie greşită a guvernului şi orice amânare va fi penalizată imediat, mult mai rău decât a fost penalizată România în vară.

18 ian. 2013. Anunţul-surpriză al JP Morgan privind includerea titlurilor de stat în lei într-un indice propriu a condus la scăderea abruptă a costului de finanţare al statului.