Vodafone a oprit campania prin care le trimitea gratis acasă clienţilor cartele SIM

Autor: Adrian Seceleanu 22.01.2013

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a pus capăt campaniei agresive prin care trimitea o cartelă SIM prepay cu număr oricărui utilizator care solicita acest lucru prin intermediul unui formular online.

Formularul prin care clienţii puteau solicita o cartelă SIM gratuită a dispărut de pe site-ul companiei, iar reprezentanţii operatorului au răspuns utilizatorilor care au pus întrebări pe acest subiect pe contul de Facebook că promoţia s-a încheiat.

"Promoţia despre care ai auzit s-a încheiat. Dacă vom avea noutăţi pe această temă, le vom anunţa prin intermediul canalelor media pe care le utilizăm (cum ar fi, de exemplu, site-ul nostru www.vodafone.ro)", sună răspunsul Vodafone la întrebarea adresată de un utilizator privind campania cu cartele prepay gratuite.

ZF a scris pe data de 14 ianuarie că Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a demarat pe pagina web proprie o campanie comercială agresivă, prin care le va trimite gratuit acasă o cartelă SIM cu număr.

"Poţi comanda un sim promoţional gratuit, o singură dată în 12 luni calendaristice. Completează formularul de mai jos şi primeşti SIM-ul în maximum 2 săptămâni, gratuit", conform datelor de pe pagina web a companiei. Clienţii care comandă cartela şi apoi o activează primesc 100 de minute de apeluri în reţea, potrivit aceleiaşi surse. "Activează-ţi Cartela Vodafone - SIM promoţional gratuit şi ai 100 de minute în reţea, valabile 30 de zile de la activare. Poţi activa SIM-ul promoţional oricând vrei, într-un interval de maxim 12 luni. În plus, beneficiezi de 4 luni de activitate şi 10 luni perioadă de graţie".

În mod obişnuit, o cartelă SIM cu număr costă în jur de 25 de lei.