Combustibili ecologici pentru viitor: promovarea unui transport european competitiv
Transporturile reprezintă sectorul economic cu cel mai mare consum de carburanţi din UE - în special transportul rutier. Cu toţii ştim faptul că preţul acestuia la import este foarte probabil să crească pe viitor şi să fie, în general, mai greu de obţinut din anumite zone de instabilitate ale lumii. Ceea ce subliniază necesitatea dezvoltării şi promovării unor alternative ecologice inovatoare.
Este, de asemenea, o modalitate evidentă de a spori eficienţa economiei europene din punct de vedere al resurselor. Combustibili precum electricitatea, hidrogenul, gazele naturale, biogazul şi biocombustibilii lichizi pot contribui la diversificarea dependenţei Europei de un sigur tip de combustibil şi la reducerea semnificativă a emisiilor de carbon în sectorul transporturilor. Tehnologiile eficiente din punct de vedere energetic le oferă, de asemenea, societăţilor din UE o oportunitate de afaceri extraordinară.
Combustibilii alternativi există deja şi, în multe cazuri, tehnologia este suficient de avansată încât să permită lansarea acestora pe piaţă. Există totuşi o discrepanţă între proiectele demonstrative de succes şi lansarea pe piaţa reală, pe care sectorul privat nu o poate acoperi.
Lansarea la scară largă a fost împiedicată de preţul de vânzare cu amănuntul ridicat al vehiculelor respective, de nivelul scăzut de acceptare în rândul consumatorilor şi de lipsa infrastructurii necesare pentru reîncărcare şi realimentare cu combustibil.
Consumatorii vor intra pe această piaţă doar dacă vor avea posibilitatea de a cumpăra vehiculele la un preţ rezonabil, în condiţiile existenţei unei infrastructuri suficiente şi accesibile. În caz contrar, piaţa nu va izbândi în ciuda investiţiilor enorme făcute.
La ora actuală, ne aflăm într-un cerc vicios.
Investitorii nu sunt siguri de noile pieţe şi nu investesc bani în infrastructura destinată combustibililor ecologici deoarece numărul de autovehicule şi nave este insuficient. La rândul lor, producătorii nu oferă vehiculele respective la preţuri competitive deoarece cererea din partea consumatorilor este insuficientă; consumatorii nu cumpără astfel de vehicule deoarece lipseşte infrastructura.
Se explică astfel de ce cetăţenii europeni nu au încă încredere să facă trecerea către alte tehnologii. Trebuie să impulsionăm dezvoltarea acestor pieţe noi astfel încât consumatorii, sectorul industrial şi cel de afaceri să înceapă să se bucure de beneficii.
Dacă infrastructura necesară ar fi mai extinsă - nelimitându-se la câteva oraşe, ci acoperind întreaga Europă - consumatorii ar câştiga încredere în tehnologiile în cauză.
La ora actuală, reţeaua europeană de alimentare cu energie, hidrogen şi gaze naturale pentru transporturi este pur si simplu insuficientă pentru a permite pătrunderea pe piaţă a combustibililor alternativi, motiv pentru care propun o strategie cuprinzătoare pe termen lung. Ideea de bază este asigurarea unui cadru juridic fiabil în vederea stimulării investiţiilor private într-o piaţă nouă. Pentru a crea condiţiile necesare ridicării nivelului de acceptare în rândul consumatorilor din întreaga UE, trebuie să stabilim o serie de obiective în ceea ce priveşte crearea infrastructurii necesare şi să asigurăm compatibilitatea acesteia.
Să luăm, de exemplu, propulsia electrică, una dintre principalele opţiuni pe termen lung pentru înlocuirea petrolului pe distanţe scurte şi medii. Având în vedere eficienţa energetică ridicată şi nivelul zero al emisiilor de gaze de eşapament, vehiculele electrice ar putea schimba radical modul de organizare, în special al zonelor urbane, din punct de vedere al mobilităţii.
Silenţioasele autobuze ultraecologice şi vehiculele de transport acţionate electric ar îmbunătăţi, de asemenea, calitatea vieţii urbane.
O mare parte din infrastructura necesară introducerii pe piaţă a vehiculelor electrice există deja, dar trebuie să fie puse la dispoziţie şi punctele de încărcare. În cazul vehiculelor electrice, ar trebui să fie asigurat un număr minim de puncte de încărcare în fiecare stat membru până în 2020, cel puţin 10% dintre acestea trebuind să fie accesibile populaţiei.
Gazele naturale lichefiate reprezintă singurul combustibil care ar permite atingerea, în limite rezonabile, a ţintelor privind emisiile în sectorul transportului naval. Dar lansarea pe piaţă se află, în mare parte, în stadiul de planificare, iar instalaţiile de alimentare cu carburant sunt foarte puţine. Acestea ar trebui construite în principalele porturi maritime, fluviale şi de canal din Europa, în cazul navelor, respectiv pe principalele autostrăzi, în cazul vehiculelor rutiere.
Dacă vorbim de o piaţă unică pentru combustibili alternativi veridică, trebuie să existe standarde comune privind infrastructura astfel încât cetăţenii europeni să îşi poată conduce şi reîncărca autovehiculele în acelaşi mod în întreaga Europă. Acest lucru presupune existenţa unor metode standard de reîncărcare şi realimentare la staţiile de alimentare, de exemplu aceleaşi tipuri de duze de alimentare cu combustibil şi de prize electrice. La ora actuală, consumatorii sunt nevoiţi să utilizeze diferite adaptoare, iar investitorii şi producătorii plătesc costuri de modernizare pentru a adopta noi sisteme de reîncărcare şi realimentare.
Această nouă bază de clienţi, respectiv piaţă, prezintă un potenţial ridicat pentru producătorii şi societăţile europene. La ora actuală, vehiculele electrice şi cele alimentate cu hidrogen sau gaze naturale deţin o cotă foarte redusă pe piaţa internaţională, cotă care va creşte cu siguranţă în viitor. În consecinţă, este o bună ocazie pentru producătorii de autovehicule şi echipamente de transport din UE să devină lideri mondiali în acest sector aflat în dezvoltare şi să îşi sporească competitivitatea la nivel mondial. Va fi astfel stimulată creşterea economică în Europa şi vor fi create noi locuri de muncă, în special la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Principalul obstacol în calea accelerării dezvoltării viitorilor combustibili utilizaţi în transporturi este reprezentat de nesiguranţa cererii din partea producătorilor, a investitorilor şi a consumatorilor. Este timpul să le transmitem tuturor semnale clare prin crearea condiţiilor necesare achiziţiei acestui tip de combustibili şi de vehicule de pe piaţa UE.
Siim Kallas este, totodată, vicepreşedinte al Comisiei Europene