Warren Buffett a cumpărat compania care produce ketchup-ul Heinz, pentru 28 de miliarde de dolari

Autor: Anca Dumitrescu 14.02.2013

Producătorul de ketchup şi alte alimente Heinz va fi preluat de Berkshire Hathaway, compania miliardarului Warren Buffett, şi 3G Capital într-o tranzacţie de 28 de miliarde de dolari, care include şi datorii ale companiei, relatează MarketWatch.



Acţionarii Heinz vor primi 72,5 dolari pe acţiune, cu 20% peste preţul înregistrat de titluri la închiderea de miercuri.

După preluare, Heinz va fi retrasă de la bursă, iar sediul central va fi la Pittsburgh.

Heinz "are un potenţial mare şi sustenabil de creştere", a declarat Buffett, preşedinte şi director general al Berkshire Hathaway.

Tranzacţia va fi finanţată prin fonduri în numerar ale Berkshire Hathaway şi companii afiliate ale 3G Capital, rostogolirea datoriilor existente şi împrumuturi convenite cu J.P. Morgan şi Wells Fargo.

Acţiunile Heinz au crescut cu aproape 21% în timpul tranzacţiilor electronice, la 72,95 dolari pe unitate.