Ponta l-a demis pe Valentin Preda din postul de secretar de stat - surse

Autor: Alexandru Moise 19.02.2013

Premierul Victor Ponta l-a demis pe Valentin Preda din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce acesta a fost ridicat, marţi, de procurorii DNA, din faţa Ministerului Dezvoltării, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

"Premierul a decis să îl demită pe Valentin Preda din postul de secretar de stat", au declarat sursele.

Oficiali din Ministerul Transporturilor au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că secretarul de stat Valentin Preda a fost ridicat, marţi, de procurorii DNA, din faţa Ministerului Dezvoltării.

Potrivit unor surse judiciare, secretarul de stat Răducu Valentin Preda ar fi fost ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un caz în care se fac cercetări privind posibile fapte de corupţie legate de anumite contracte.

Răducu Valentin Preda este secretar de stat la Ministerul Transporturilor din mai 2012, anterior el fiind, din ianuarie 2010, consilier al primarului Constanţei.