SIF Moldova cere acordul acţionarilor să răscumpere până la 10% din acţiuni

Autor: Roxana Pricop 28.02.2013

Conducerea SIF Moldova (SIF2) cere acordul acţionarilor în cadrul AGA convocată pe 4 aprilie pentru a demara un program de răscumpărare de acţiuni proprii de până la 10% din capital. Programul se va întinde pe o perioadă de nouă luni de la data publicării hotărârii acţionarilor în Monitorul Oficial.

Acţiunile răscumpărate vor fi reduse din capitalul social, iar achiziţiile vor fi finanţate din profitul distribuibil sau din rezervele societăţii. Societatea a anunţat că preţul minim de achiziţie va fi preţul de piaţă din momentul efectuării

achiziţiei, iar pretul maxim va fi de 1,60 lei/acţiune. În prezent, o acţiune SIF2 se tranzacţionează la un preţ de 1,481 lei.