Şeful Roland Berger România, acceptat ca membru într-o reţea de lideri a Forumului Economic Mondial

Autor: Adelina Mihai 12.03.2013

Codruţ Pascu, 37 de ani, şeful filialei locale a firmei de consultanţă în management strategic Roland Berger, a fost acceptat în reţeaua Young Global Leaders (YGL), o organizaţie care se ocupă de cauze sociale, ecologice şi economice, parte a Forumului Economic Mondial.

Reţeaua YGL are peste 700 de executivi la nivel mondial, iar anul acesta au fost admişi 199 de membri din toată lumea.

Codruţ Pascu este Managing Partner at Roland Berger Strategy Consultants România, are responsbailităţi şi în coordonarea activităţii

companiei în Europa Centrală şi de Est. El lucrează în cadrul aceleiaşi companii de 15 ani, iar din 2007 este Partener.

În promoţia de anul acesta a mai fost admisă o româncă, Dana Costache, care lucrează în cadrul companiei cu activităţi în domeniul serviciilor de HR  LRN, la New York.

Forumul Economic Mondial (World Economic Forum) este o organizaţie internaţională independentă, menită să îmbunătăţească politicile aplicate în state, reunind lideri din mediul de business, politicieni şi profesori care conturează agendele globale, regionale şi pe industrii ale ţărilor.