Preţul porumbului românesc a scăzut cu 30% în trei luni

Autor: Gabriel Razi 02.04.2013

Preţul porumbului a ajuns pe piaţa locală la 800 lei/tonă (180 euro/tonă), în scădere cu 30% faţă de acum trei luni, iar tendinţele indică alte ajustări ne­gative în perioada următoare.

Primul impact al acestei evoluţii este asupra afacerilor fermierilor care au mizat în toamna trecută pe stocuri, ei urmând a avea încasări mai mici din porumbul vândut în primăvără. Un preţ în scădere la porumb reprezintă şi costuri mai mici pentru afacerile din zootehnie şi, implicit, o scădere poten­ţială a preţului cărnii.

Tendinţa de scădere pentru preţul porumbului este accentuată şi de faptul că la sfârşitul săptămânii trecute bursele internaţionale s-au prăbuşit după ce autorităţile din Statele Unite, cel mai mare jucător pe piaţa agricolă mondială, au anunţat stocuri peste aşteptări. Pieţele au reacţionat prompt, iar cotaţiile au intrat pe „roşu“.

„Scăderile de preţuri de pe pieţele internaţionale nu se văd încă în tota­li­ta­te în România. Creşterile de stocuri re­flectă poziţia de expectanţă pe care ju­cătorii fizici au avut-o în ulti­mele două luni. Aceste stocuri există pentru că a fost o reticenţă la vânzare“, explică situaţia Robert Arsene, director gene­ral al Agri­cover, unul din primii cinci traderi de materii prime agricole de pe piaţa locală.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro