Alpha Bank a preluat Doamna Ghica Plaza, proiectul bancherilor şi avocaţilor

Autor: Cristi Moga 10.04.2013

Grecii de la Alpha Bank au preluat controlul ansamblului rezidenţial Doam­na Ghica Plaza din cartierul bucureştean Colentina, proiect format din nouă blocuri cu peste 600 de apartamente, dezvoltat de un grup sloven alături de mai mulţi investitori locali, în care circa 400 de apartamente nu şi-au găsit cumpărător la aproape patru ani de la finalizare.

Alpha finanţase acest proiect prin­tr-un credit de 45 de milioane de euro acordat în 2007, dar prin această ope­raţiune a mutat expunerea de pe banca locală pe o altă subsidiară din grup. Brokerul Cristian Sima, bancherul Dan Pascariu, dramaturgul Adrian Lustig şi avocaţii Călin Andrei Zam­fi­rescu şi Stan Târnoveanu au ieşit din acest proiect în care a fost construit şi unul dintre cele mai mari blocuri cu apartamente din Bucureşti, cu 24 de etaje.

„După o lungă perioadă de stagnare, proiectul a fost deblocat şi ne aş­teptăm la o repornire a vânzărilor. Aceeaşi strategie comercială a fost aplicată şi la un alt proiect finanţat de bancă (Asmita), iar rezultatele au depăşit aşteptările. Estimăm că şi Doamna Ghi­ca Plaza va urma aceeaşi traiectorie“, afirmă reprezentanţii Alpha Bank.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro