Cea mai mare tranzacţie a anului: Kingfisher preia Bricostore şi vrea 50 de magazine în România

Autor: Cristina Roşca 18.04.2013

Grupul britanic de bricolaj Kingfisher a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro anul trecut, şi ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.



Kingfisher, cel mai important retailer de bricolaj din Europa, intră pe piaţa locală prin preluarea lanţului de 15 magazine BricoStore, unul dintre primii cinci jucători de pe piaţa din România.

Planurile gigantului nu se opresc însă aici, compania vrea să ajungă la 50 de magazine pe termen lung. Piaţa de bricolaj din România este estimată la peste 1 mld. euro, iar principalul jucător este lanţul local Dedeman, controlat de fraţii Pavăl.
Piaţa de profil a fost afectată puternic de criza financiară, românii devenind mult mai prudenţi în achiziţii. Potrivit datelor pe 2011 vânzările per magazin au scăzut de la 12,1 mil. euro la 11,56 milioane de euro, respectiv cu 4,5%.

Companiile de bricolaj au fost în schimb mai atente în ceea ce priveşte numărul de salariaţi, astfel că vânzările per angajat au crescut cu 1,8%, până la aproape 100.000 de euro pe parcursul anului 2011.

Înainte de preluare de către grupul britanic Bricostore s-a aflat în portofoliul familiei Bresson din Franţa. Valoarea tranzacţiei nu este făcută publică.
Britanicii au peste 1.000 de magazine în nouă state din Europa şi Asia şi pe piaţa locală vor să îşi impună noul brand, Brico Depot. Cele 15 magazine -  din care patru în Bucureşti - vor majora suprafaţa comercială a britanicilor cu doar două procente.
Bricostore a obţinut anul trecut afaceri de 131 mil. euro şi un EBITDA de 5 milioane de euro.

“Modelul de magazin Brico Depot a avut rezultate bune în Franţa şi Spania, şi aşa cum am anunţat anterior există potenţial de dezvoltare la nivel internaţional”, spune CEO-ul grupului britanic. “Piaţa de profil din România are potenţial de creştere, iar magazinele pe care le preluăm sunt amplasate în nişte spaţii bune. Vrem să dezvoltăm reţeaua cu preţuri mici Brico Depot”.
Bricostore a obţinut anul trecut afaceri de 131 mil. euro şi un EBITDA de 5 milioane de euro.

Kingfisher plăteşte 75 milioane euro pentru magazinele Bricostore din România - surse