AFP: Cehii, înglodaţi în datorii. Unul din patru avea anul trecut contractat un împrumut

Autor: Anca Dumitrescu 23.04.2013

Cehii, confruntaţi cu recesiunea din 2011, resimt în număr tot mai mare dificultăţile de plată a datoriilor, după ce s-au lăsat seduşi cu uşurinţă în anii de creştere economică de ofertele tentante de creditare.



Astfel, afacerile recuperatorilor de credite nu au mers niciodată mai bine, iar aceştia se întrec în oferte şi promovarea serviciilor.

Potrivit datelor oficiale, circa 2,9 milioane de cehi, respectiv unul din patru, aveau contractat un împrumut, anul trecut.

"Datoria este tot mai mult prezentă în economia cehă, care se apropie în această privinţă de Europa Occidentală", a declarat David Marek, analist şef la compania Patria Finance.

Creditele au devenit atractive în momentul în care banca centrală a redus în 1998 dobânda de politică monetară sub pragul psihologic de 10%.

Cinci ani mai târziu, această dobândă era de 2%. Combinată cu creşterea economică şi şomajul redus, situaţia a pregătit terenul pentru un boom al creditelor.

"Oamenii au profitat de împrumuturi pentru a cumpăra orice, de la cadouri de Crăciun la vacanţe", a declarat Tomas Vrana, avocat şi fondator al unei companii de recuperare a creanţelor, Exekuce.cz.

În intervalul 1993-2003, împrumuturile populaţiei au crescut de la 84,5 miliarde de coroane (3,27 miliarde euro) la 195,7 miliarde de coroane (7,57 miliarde euro).

În 2012, cu economia aflată în recesiune de un an şi cu şomajul în creştere, datoriile populaţiei erau de 53 de miliarde de euro.

Economia cehă, puternic dependentă de industria auto ş ide exporturi, s-a contractat anul trecut cu 1,3%. Potrivit băncii centrale, recesiunea va continua şi în acest an, cu un declin de 0,3% al PIB, urmând ca anul viitor să se înregistreze un avans de 2,1%.

Rata creditelor de consum neperformante a depăşit 10% în 2012, obligând băncile să majoreze costurile de împrumut la un nivel mediu de 15%, în timp ce dobânda cheie a băncii centrale este de 0,05%, cel mai redus nivel de la obţinerea independenţei Cehiei, în 1993.