Campus nou de 15 milioane de euro la Facultatea de Drept Craiova

Autor: Mediafax 29.04.2013

Campusul unde va funcţiona Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova a fost inaugurat, vineri, lucrările începând în urmă cu cinci ani şi costând peste 15 mil. euro, transmite corespondentul Mediafax. Campusul universitar a fost construit în curtea Facultăţii de Mecanică şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.

Clădirea are patru etaje, fiind amenajate amfiteatre, laboratoare multimedia dotate cu căşti şi cabine pentru traducători, o aulă de peste 300 de locuri, o bibliotecă ce se întinde pe 2.000 de metri pătraţi, birouri, dar şi spaţii de agrement precum cafenele, restaurante sau terenuri de sport pentru studenţi.