Isărescu: Pe vremuri nu exista Facebook. Discuţia faţă în faţă, bancher-client era esenţială
Contactul direct dintre bancă şi client era esenţial la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru decizia de creditare, iar tehnologia modernă din prezent care intermediază relaţia dintre client şi bancher, ca o „decuplare“, poate fi una dintre cauzele crizei financiare actuale, apreciază Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
„Un principiu fundamental şi pentru acea vreme, dar şi pentru perioada de astăzi, în noile condiţii, era să existe posibilitatea unei relaţii directe cu clienţii. Pe atunci nu era comunicarea electronică, nu era Facebook, trebuia să-l vezi pe nenea acela. De aici şi reticenţa ideii că se poate face electronic banking, adică până când nu te uiţi în ochii clientului nu poţi să iei o decizie să dai un credit, mare discuţie şi în prezent. Se spune că una dintre cauzele crizei financiare actuale este această decuplare, între client şi bancher apărând o sumedenie de forme de intermediere, toate mijlocite de tehnologia modernă care nu asigură acea alchimie pe care o ai atunci când îl priveşti în ochi pe clientul tău şi-i acorzi sau nu creditul“, a spus ieri guvernatorul BNR la o dezbatere cu ocazia lansării cărţii „Palatele Băncii Naţionale a României. Volumul I: Palatul vechi“.
Isărescu a arătat că apar tot felul de „indicatori, supraindicatori, solvabilităţi, profitabilităţi, lichidităţi“ cu care bancherii îi înnebunesc pe clienţi, de multe ori activitatea bancară fiind complexă. „Până la urmă, contactul direct cu clientul era esenţial, în bankingul de la sfârşitul acelui secol trebuia să te vezi ochi în ochi cu clientul.“
Isărescu a menţionat că această comunicare era un fel de transparenţă prin expunere, iar supravegherea clienţilor se realiza vizual, negustorii cu pravălii pe strada Lipscani, unde a fost construit palatul vechi al băncii centrale, fiind urmăriţi de la balcoanele palatului.
Guvernatorul BNR a explicat că sediul băncii trebuia plasat în apropierea sursei de capital, respectiv pe strada Lipscani, unde erau negustorii, care aveau nevoie de capital circulant. „Veneau, primeau ştampila pe spinare că sunt onorabili, că altfel nu intrau la scont, şi intrau prin urmare, scontau şi plecau cu bani, cu capitalul circulant necesar.“
Isărescu a inventariat trei cerinţe necesare pentru un negustor care apela la bancă, respectiv să fie înregistrat la Registrul Comerţului, să nu fie înscris în „închisoarea datornicilor“ (un fel de Biroul de Credit în prezent) şi să-şi fi plătit la timp datoriile.
Guvernatorul BNR a mai arătat că, dacă nu se plătea o rată la termen, clientul era vizitat de reprezentantul băncii, care-i lua şi mobila din casă şi-l dădea afară cu copii cu tot, sistemul fiind foarte dur.