Guvernul nu a fost luat prin surprindere de creşterea economică de 2,1% pe primul trimestru. Interviu cu Liviu Voinea, ministrul bugetului. Urmăriţi aici înregistrarea emisiunii

Autor: Octavian Calei 16.05.2013

Guvernul se aştepta la o creştere de 2,1% pe primul trimestru, însă construcţia bugetului a fost mai conservatoare, a spus Liviu Voinea, ministrul bugetului la emisiunea de business ZF Live, transmisă în fiecare zi de luni până vineri de la 10:00 la 11:00 dimineaţa pe live.zf.ro.

„Noi, cei de la Guvern, ne aşteptam la această creştere de 2%. Am fost conservatori atunci când am făcut bugetul, l-am făcut pe 1,6% creştere economică. Această creştere de 2,1% pe primul trimestru se va reflecta în cel puţin 2% pe tot anul”, a spus Voinea.

Creşterea în trimestrul I a fost susţinută de exporturi şi producţie industrială, o creştere sănătoasă, a menţionat Voinea. El a mai spus că măsurile luate de Guvern la începutul acestui an de stimulare a consumului – reîntregirea salariilor la bugetari, indexarea pensiilor, creşterea salariului minim - nu şi-au făcut încă efectul. Aceste măsuri îşi vor face efectul în a doua jumătate a anului.

 

Ce a spus Liviu Voinea la ZF Live: