Românul care a anticipat moda animalelor de companie are afaceri de 11 milioane de euro

Autor: Cristina Roşca 16.05.2013

Antreprenorul Cristian Lu­dovic Pop, care a deschis acum 12 ani primul petshop Animax, şi-a bugetat pentru acest an o creştere a businessului cu 10-20% peste nivelul de 11 mil. euro obţinut în 2012.

Românul a lansat acest business în 1998 axându-se pe distribuţie, iar după trei ani a deschis şi primul magazin, într-o perioadă în care moda animalelor de companie era doar apanajul Occidentului.

Compania s-a dezvoltat în ultimii ani odată cu dezvoltarea economiei şi cu creşterea numărului posesorilor de animale de companie după modelul vestic. Totuşi, începutul a fost dificil în contextul în care „înainte de ‘90 o astfel de afacere era de neconceput, iar după Revoluţie consumul se centra pe lucrurile care ne lipsiseră cel mai mult, respectiv televizoare, blugi. Mai mult, vorbim de magazine mici, unde există un miros specific dat de hrana animalelor“, spune Adriana Aruxandei, manager de dezvoltare al reţelei Animax.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro