Peste jumătate din clienţii hotelului Best Western din Gura Humorului sunt străini

Autor: Mădălina Dediu Panaete 26.05.2013
Hotelul Best Western Bucovina din Gura Humorului, operat de compania Casa de Bucovina - Club de Munte (simbol BCM) sub sigla lanţului internaţional Best Western, a avut în 2012 un grad de ocu­pare de 38% în cele 130 de camere operate, în scă­dere uşoară faţă de anul precedent, dar a reuşit să îşi majo­reze veniturile prin atragerea unui număr mai mare de clienţi din zona companiilor.
 
Totodată, mai bine de jumătate dintre clienţii hotelului sunt străini, atraşi în primul rând de mănăstirile din zona Bucovinei.
 
„Chiar dacă gradul de ocupare a fost puţin mai redus, am reuşit să obţinem venituri mai bune datorită faptului că am promovat mai mult segmentul de corporate“, a declarat Doina Proşciuc, directorul de vânzări şi marketing al Best Western Bucovina.
 
Compania Casa de Bucovina - Club de Munte, care este deţinută în proporţie de 67% de SIF Muntenia, a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 5,93 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro), în creştere cu 10% în lei faţă de anul precedent, şi cu un profit de 864.000 de lei.
 
Hotelul din Gura Humorului, clasat la patru stele şi inaugurat în 2002, se află la câţiva kilometri distanţă de mănăstirile Voroneţ, Humor, Suceviţa, Moldoviţa sau Putna, considerate principalele puncte de atracţie ale zonei, şi a avut anul trecut peste 28.000 de înnoptări din partea clienţilor.
 
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro