Companiile germane care fac afaceri de 30 de mld. euro pe an în România şi au profituri pe măsură, i-au reclamat lui Ponta neplata a 100 mil. euro

Ziarul Financiar 10.06.2013

Companiile germane i-au reclamat azi premierului Victor Ponta în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează la Berlin lipsa autostrăzilor din România, nivelul ridicat al birocraţiei din administraţie şi plata târzie a facturii aferente lucrărilor executate şi a TVA, spunând că firmele germane trebuie încă să primească 100 milioane euro de la statul român. Pe de altă parte, companiile germane fac afaceri în România de 25-30 mld. euro pe an şi au profituri pe măsură astfel încât 100 mil. euro reprezintă foarte puţin.



Reclamaţiile i-au fost transmise premierului Ponta, aflat la Berlin, într-o conferinţă pe teme economice.

"Returnarea TVA este o problemă majoră, deoarece atunci când lucrezi şi nu eşti plătit pentru asta, este o veste foarte proastă. Toată lumea care lucrează se aşteaptă să primească salariul la sfârşitul lunii, iar dacă primeşti salariul după cinci luni, atunci înseamnă că angajatorul tău nu este unul bun. Din păcate, acum, statul român nu are reputaţia unui bun angajator sau a unui bun partener contractual, iar asta afectează dramatic imaginea", i-a spus lui Ponta unul dintre oamenii de afaceri germani prezenţi la conferinţă.

Aceştia au arătat însă că există şi o "jumătate de veste bună", deoarece datoriile statului român faţă de firmele germane se ridicau anul trecut la 250 milioane euro, mai puţin decât în acest an.

Premierul Victor Ponta a răspuns că ştie de această problemă şi a precizat că în bugetul pe acest an au fost asigurate 800 milioane euro pentru datoriile istorice din sistemul de sănătate şi că au fost plătite şi companiile de construcţii, ceea ce a lăsat statul "cu buzunarele goale" pentru acest an, dar că intenţia este să se ajungă la un "moment zero", când toate datoriile vor fi plătite.

El a adăugat că Guvernul a cerut şi autorităţilor locale îşi plătească datoriile şi a amintit de noua ordonanţă adoptată de Executiv privind insolvenţa primăriilor care nu îşi achită facturile.