EXPLOZIE la o rafinărie din Statele Unite. Cel puţin un mort şi 32 de răniţi. VIDEO

Autor: Mihai Draghici 13.06.2013

Cel puţin o persoană a murit, iar alte 32 au fost rănite după o explozie, urmată de un incendiu, produsă la o rafinărie din statul american Louisiana, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul postului CBS.

Explozia, ale cărei cauze nu sunt cunoscute deocamdată, s-a produs la o rafinărie situată la 35 de kilometri de oraşul Baton Rouge.

Numeroase ambulanţe au fost mobilizate la rafinăria care aparţine grupului The Williams Companies Inc.

Cel puţin şase persoane au suferit arsuri şi au fost transportate de urgenţă la spital.