Cutremur în lumea traderilor de cereale: trei şefi de multinaţionale şi-au făcut bagajele într-o singură lună

Autor: Gabriel Razi 18.06.2013

Cezar Gheorghe, CEO al Ameropa Grains, Victor Beznea, numărul unu de la Nidera România şi Tsvetan Iliev, general manager al operaţiunilor locale al americanilor de la Bunge, şi-au făcut bagajele într-un interval de o lună şi au părăsit grupurile de agrobusiness pe care le conduceau.

Bulgarul Iliev a condus operaţiunile locale ale companiei americane Bunge numai pentru câteva luni după ce Cristian Ungureanu, care era CEO al Bunge din 2009, a părăsit grupul de agrobusiness în discreţie totală după fuziunea dintre operaţiunile Bunge şi cele ale Prio Foods din a doua parte a anului trecut.