Sandra Pralong: „E foarte important să ne cunoaştem mai bine întâi pe noi înşine...”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 12.07.2013

Născută la Bucureşti şi crescută în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Sandra Pralong (Budiş pe numele de fată) are un doctorat în Ştiinţe Politice, obţinut la Institut de Sciences Politiques din Paris, a absolvit HEC în Elveţia şi are două masterate, unul în Drept Internaţional şi Diplomaţie, la Fletcher School of  Law and Diplomacy, Boston, şi unul în Filosofie Politică, la Columbia University din New York. A predat economie în Africa de Vest şi Ştiinţe Politice la New York şi Bucureşti şi scrie, în ţară şi în străinătate, despre etică, societatea civilă şi dezvoltare economică. Se întoarce în România la începutul anului 1990 pentru a pune bazele Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă în România şi Moldova, fundaţie care a finanţat începuturile societăţii civile în cele două ţări. În ’89, înainte de a reveni în ţară, Sandra Pralong trăia la New York, unde era cel mai tînăr director al săptămînalului Newsweek, responsabilă pentru promovarea revistei în America de Nord.

În anii ’90, de la Bucureşti, colaborează cu CNN şi contribuie la deschiderea canalului de televiziune faţă de jurnaliştii din Europa Centrală şi de Est. În 1994 pune pe picioare, la Praga, o agenţie de ştiri video în parteneriat cu televiziunile publice din Europa Centrală. Revine în România în 1998 pentru a deveni consiliera preşedintelui României, responsabilă pentru relaţia cu românii de pretutindeni şi comunicarea internaţională, iar în 2000 creează, la Bucureşti, Synergy Communications, pentru a consilia în strategie companii precum Dacia-Renault, Erste Bank, Google etc. şi organizaţii precum ONU, UNICEF, OCDE, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.

În 2010, Sandra Pralong a publicat la Polirom volumul De ce m-am întors în România, în care 40 de personalităţi care au revenit din străinătate povestesc ce i-a motivat să se întoarcă acasă.

 

-Stimată Doamnă, aţi coordonat două volume foarte interesante la Editura Polirom, cel mai recent a fost lansat la Târgul de Carte Bookfest în prezenţa unei mulţimi de oameni şi se cheamă „Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România?”Aţi colaborat la acest volum, dacă nu mă înşel, cu 45 de străini stabiliţi mai mult sau mai puţin în România, unii foarte cunoscuţi, alţii neştiuţi de publicul larg. La capătul acestui demers aţi aflat ce-i motivează, dincolo de experienţele pe care le-au avut?

-În prefaţa volumului îmi pun şi eu această întrebare şi încerc să-i răspund: cred că strainii care trăiesc în România reuşesc să vadă ceea ce noi nu mai ştim să vedem, si anume „frumosul”. Frumosul din jurul nostru si pe cel din noi, din sufletele noastre... Ştiu ca pare straniu, când noi vedem cu precădere „mizerie” si tot ce e urât şi rău, e şocant ca cineva să-ţi spună „Stai aşa, lumea ta e mai frumoasă decât crezi, doar că tu nu te uiţi unde trebuie...” Exact asta fac ei.

Neavând atâta durere acumulată în memoria lor afectivă, nimic nu-i împiedică pe străini să se bucure de ceea ce avem noi mai bun, anume de frumuseţea peisajelor mirifice, de căldura şi autenticitatea relaţiilor, de simplitatea lumii rurale în comuniune cu natura etc. Până că şi căpiţele de fân îi încântă. Evident însă, sunt şi lucruri care nu le plac şi pe care le critică, dar această critică este făcută cu blândeţe şi multă dragoste...

 

-Se poate spune că e o carte despre România scrisă de străini?

-Exact aşa este: este o carte despre România şi despre români, scrisă cu multă dragoste de străinii care au decis să se stabilească la noi, cu toate că aveau întreaga lume la picioare şi puteau alege să trăiască oriunde doreau.

 

-V-aţi regăsit între experienţele acestor oameni? Aţi plecat din România la 15 ani şi v-aţi întors după 1990, un om format...

-Da, absolut, cred că de aceea mi-a şi venit ideea, pentru că am văzut România cu ochii unui străin, dar cu dragostea unui om care îşi doreşte ca toţi românii să vadă aceleaşi lucruri minunate pe care le văd eu în noi.

Mai este un aspect: viaţa este o profeţie auto-realizată sau, mai pe româneşte, vorba proverbului, „cum îţi aşterni, aşa dormi.” Dacă mereu vorbim de rău, cum să realizam ceva bun cu viaţa noastră? Am ales ca Motto al cărţii un proverb budist care spune în esenţă că gândurile devin cuvinte, cuvintele - acţiuni, acţiunile - obiceiuri, obiceiurile - caracter, iar caracterul - destin! Cum să avem un destin luminos în România dacă gândurile noastre despre ea sunt mereu sumbre...?

 

-Dificultăţile pe care le-aţi înfruntat la revenirea în ţară sunt aceleaşi sau similare celor întâmpinate de străini?

-Cu siguranţă sunt dificultăţi similare pentru că ele ţin de mentalităţi şi de obiceiuri. Oricine vine dintr-o lume aşezată, funcţională, are aceeaşi nedumerire ca şi mine faţă de victimizarea permanentă în care ne complacem - această neputinţă afişată când noi de fapt suntem oameni foarte capabili şi ştim acest lucru înlăuntrul nostru - sau frica de greşeală, ignorând că a greşi înseamnă a progresa, fuga de răspundere, când de fapt cea mai mare putere o ai atunci când eşti conştient că tu eşti cauza tuturor lucrurilor care ţi se întâmplă, pentru că eşti co-creatorul vieţii tale, şi multe alte astfel de lucruri mai mari sau mai mărunte care ne împiedică să progresăm.

 

-O asemenea carte, tradusă în mai multe limbi, ar putea fi un „ambasador”   convingător al României peste hotare?

-Aveţi perfecă dreptate şi mi-am propus să public cartea în câteva limbi de circulaţie internaţională începând cu engleza. Cred că străinii sunt curioşi să afle mai multe despre România, iar avantajul de a afla din acest volum cum stă treaba de fapt la noi, este că e vorba de nişte mărturii autentice, povestite de oamenii care le-au trăit, deci nu reprezintă „propagandă”, ci întâmplări şi emoţii adevărate, benefice, împărtăşite.

 

-Cât şi dacă s-a schimbat mentalitatea românilor în anii de când aţi revenit în ţară? Ce vi se pare că este anchilozat?

-Din păcate da, văd că mentalitatea s-a schimba - pentru moment în rău, dar nu va dura prea mult sper! De unde înainte toata lumea era cu „nu” în braţe („nu se poate”, „n-o să iasă”, „nimic nu merge”  etc), acum conversaţia generală este despre „Da”, dar numai pentru şmecheraşi - mai mici sau mai mari - ţepari şi alte specii care se „descurcă” pe spinarea celor „fraieri”,. Rezultă un fel de cursă generalizată ca să nu devenim fraierul nimănui, iar atunci opţiunile celor care nu vor să fie traşi pe sfoară se îngustează: ei fie pleacă, fie şmecheresc primii...

 

-Care sunt, după părerea dvs, lucrurile care contează cu adevărat în progresul unei societăţi?

-Într-o societate deschisă fără îndoială, transparenţa şi încrederea - două ingrediente încă absente, din păcate, în România! Încrederea este în mare parte rezultatul transparenţei şi permite, de pildă, critica constructivă - nu te simţi ameninţat de cineva care te critică dacă ai încredere în bunele sale intenţii. Or fără critica şi, implicit, toleranţă pentru greşeală, nu există progres.

 

-Ţin minte un răspuns extraordinar pe care l-aţi dat cu ceva vreme în urmă, anume că „România întreagă este familia dvs”. Cartea acesta ultimă v-a convins şi mai mult?

-Absolut - această carte este maniera mea de a spune: suntem toţi parte din aceeaşi familie, hai să vedem ce e bun la fiecare din noi ca să convieţuim în armonie.

 

-Ne ajută experienţele străinilor care iubesc România şi s-au stabilit aici?

-Da, pentru că pun un alt fel de oglindă în faţa noastră.

 

-Cu experienţa pe care o aveţi în comunicare, ce credeţi că ne lipseşte să ne facem mai cunoscuţi?

-Să ne cunoastem mai bine întâi pe noi înşine...