Un ministru din Venezuela: Aveţi cont pe Facebook? Aţi lucrat gratuit ca informatori ai CIA

Autor: Gaidau Ion 11.07.2013

Un ministru din Venezuela, ţară care i-a oferit azil lui Edward Snowden, un fost consultant al serviciilor de informaţii americane, a solicitat utilizatorilor reţelei de socializare Facebook să-şi închidă conturile pentru a evita să fie folosite în scopuri de spionaj, relatează AFP.

 



"Compatrioţi, închideţi-vă conturile de Facebook, pentru că, fără să ştiţi, aţi lucrat gratuit ca informatori ai CIA. Vedeţi cazul Snowden!", a scris ministrul pentru Afaceri Penitenciare, Maria Iris Varela, pe contul său de Twitter.

De asemenea, ministrul a îndemnat victimele "spionajului «gringo»" să depună plângere şi să ceară o "indemnizaţie corectă" pentru cauzare de prejudicii, cu scopul de a "împovăra economia" Statelor Unite.

În prezent, Snowden se află blocat de două săptămâni în zona de tranzit a aeroportului din Şeremetievo, în apropierea Moscovei, şi a cerut azil în aproximativ 20 de ţări, dar majoritatea au respins cererea sa. Trei ţări din America Latină, între care Venezuela, Nicaragua şi Bolivia, s-au declarat pregătite să-l primească.

Însă numeroase incertitudini planează asupra modului în care fugarul, căutat pentru spionaj de Washington şi de nevăzut din momentul plecării din Hong Kong la 23 iunie, ar putea ajunge într-o ţară care îi va oferi azil politic.

Dezvăluirile sale, printre care faptul că NSA şi-a spionat aliaţii europeni, au fost primite cu indignare de către liderii unor state occidentale, şi ameninţă discuţiile, care urmează să se deschidă luni, cu privire la o zonă de liber-schimb între Europa şi Statele Unite.