Fenechiu: Nu voi demisiona din Parlament

Ziarul Financiar 12.07.2013

Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că nu va demisiona din Parlament, în urma deciziei de condamnare pronunţată vineri.



"Nu voi demisiona din Parlament", a spus Fenechiu.

El este deputat din partea PNL.

Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor, iar premierul Victor Ponta va prelua interimatul la conducerea ministerului.

Ponta a transmis Preşedinţiei documentele prin care Relu Fenechiu părăseşte postul de ministru al Transporturilor, iar el preia interimatul la conducerea instituţiei.

Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.