Directorul unei bănci din Vatra Dornei şi 15 persoane, trimişi în judecată pentru înşelăciune

Autor: Liliana Bujdei 19.07.2013

Directorul unei sucursale bancare din Vatra Dornei şi alte 15 persoane au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune prin falsificarea unor acte în vederea radierii unei ipoteci, dar şi pentru folosirea de adeverinţe false, prejudiciul fiind de 357.000 de euro şi 864.000 de franci elveţieni.



Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată a directoarei unei sucursale bancare din Vatra Dornei şi a 15 inculpaţi pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform rechizitoriului, directoarea sucursalei bancare din Vatra Dornei a falsificat înscrisuri, inducând în eroare unitatea bancară pentru radierea unei ipoteci asupra unui imobil proprietate personală, producând astfel un prejudiciu total de 357.223,46 euro.

De asemenea, s-a stabilit că 15 inculpaţi, persoane fizice, prin folosirea de adeverinţe false, au indus în eroare unitatea bancară pentru obţinerea de credite, producând un prejudiciu total de 864.500 de franci elveţieni.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Suceava.