Concedierile îşi arată eficienţa la BCR: profit de 127 mil. € în S1

Autori: Ciprian Botea , Razvan Voican 30.07.2013

Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţă, a obţinut în primul semestru un profit net de 556 mil. lei (127 mil. euro), comparativ cu o pierdere de 549 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită scăderii cu 38% a cheltuielilor cu provizioanele de risc. Austriecii care controlează banca îşi menţin pariul că banca va fi profitabilă şi la finalul anului.

„Suntem optimişti că vom vedea sfârşitul evoluţiilor negative la nivelul creditelor neperformante de la BCR. Poate că l-am şi văzut deja pentru că trimestrul al doilea a fost cel mai bun din ultimii ani din punctul de vedere al acumulării de noi neperformante“, spune Gernot Mitten­dorfer, vicepre­şe­dinte executiv pe risc al Erste Group, proprietarul BCR. El spune că stocul de credite neperformante, care a ajuns la aproape 30% din bilanţul BCR, ar trebui digerat în cinci ani, timp în care rata neperformantelor va scădea la niveluri normale comparativ cu alte pieţe sau chiar mai jos.