Mesajul BNR de luni: "Vă îngrijorează creşterea economică? Tăiaţi dobânda!" - blog FT

Autor: Radu Racu 07.08.2013
"Vă îngrijorează creşterea economică? Tăiaţi dobânda!". Acesta a fost mesajul băncii centrale a României de luni când a redus dobânda de politică monetară ccu jumătate de punct procentual, la 4,5%, un pas de două ori mai îndrăzneţ decât anticipaseră analiştii, scrie jurnalistul Rob Minto, pe blogul său găzduit de Financial Times.
 
Minto observă în nota de fundamentare emisă luni de BNR că se subliniază reducerea consumului până "aproape de stagnare", o explicaţie care ar putea furniza un răspuns pentru măsura îndrăzneaţă a instituţiei.
 
Analişti intervievaţi de Minto susţin pe de o parte că decizia BNR este susţinută de datele privind inflaţia pe luna iulie care îi permit băncii centrale să relaxeze creditarea fără să-i fie frică de creşterea preţurilor, iar pe de altă parte că autoritatea bancară din România a "întârziat" la politica de relaxare dictată la nivel european de Banca Centrală Europeană.
 
Daniel Hewit, analist la banca britanică Barclays, afirmă că "BNR se aşteaptă ca inflaţia va coborî de la nivelul de 5,4% pe an în iunie la 4,5% în iulie şi sub 3,5% până la finalul lunii septembrie, conform cu intervalul ţintit de 1,5-3,5%. Un alt factor de stabilitate care susţine decizia BNR este acordul preventiv cu FMI şi Uniunea Europeană, care va consolida stabilitatea macroeconomică.
 
Pe de altă parte, economistul Dan Bucşa, de la UniCredit, sugerează pentru FT că Banca Naţională a întârziat deja la trendul de relaxare a politicii monetare generat de guvernatorul BCE, Mario Draghi, iar acum trebuie să recupereze timpul pierdut prin decizii mai ample. Totodată, membrii Consiliului BNR se vor reuni în următoarea şedinţă abia peste două luni, faţă de întâlnirile lunare de până acum. Analistul concluzionează că măsura BNR a fost generată în fond şi de evoluţia slabă a sistemului bancar, care a început să fie una dintre cele mai mari piedici împotriva creşterii economice.
 
"Urmează şi alte scăderi de dobândă?", se întreabă retoric Minto. "Nu pare că banca centrală a României se va opri aici".