HP a depus singura ofertă la o licitaţie de 8 milioane de lei organizată de Poşta Română

Autor: Adrian Dumitrache 18.08.2013

HP România a depus săptămâna trecută singura ofertă în cadrul licitaţiei organizate de Poşta Română pentru furnizarea de echipamente IT, valoarea contractului ridicându-se la 7,94 milioane de lei (TVA inclusă). Potrivit caietului de sarcini, operatorul poştal naţional va achiziţiona servere cu monitor - 940 bucăţi, staţii de lucru cu monitor - 3.400 bucăţi, imprimante matriceale format A3 şi A4 - 2.210 bucăţi, sisteme notebook - 30 unităţi şi imprimante laser format A4 alb-negru şi color - 90 bucăţi.

Noile echipamentele IT le vor înlocui pe cele vechi aflate în dotarea unităţilor poştale. Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi poştale şi 32.000 de angajaţi. Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%. Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, compania avea la sfârşitul anului trecut datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011. HP România este parte a grupului american HP, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente IT. În 2012, afacerile HP România au însumat 343,6 milioane de lei, în creştere cu 16,6% faţă de anul precedent, iar profitul net a atins 26,5 milioane de lei, de la 37,7 milioane de lei în urmă cu un an, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.08.2013.