Harta marilor benzinari: cum şi-au împărţit greii petrolului piaţa carburanţilor
Cele mai mari companii petroliere locale, Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL România, controlează împreună circa 1.400 de benzinării, potrivit datelor transmise de companii.
Bucureştiul, Constanţa şi Prahova sunt judeţele care au atras cele mai multe investiţii în puncte de alimentare, fiind şi zone caracterizate printr-o putere de cumpărare mare, în timp ce zone precum Botoşani, Tulcea sau Bistriţa-Năsăud aproape nu există pe radarul marilor petrolişti, potrivit datelor centralizate de ZF.
De exemplu, ieri, un litru de motorină în benzinăria Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costa 6,11 lei, în timp ce acelaşi litru de motorină costa în Dorohoi, Botoşani, 5,81 lei. Astfel, un plin de motorină făcut în Capitală este cu 15 lei mai scump decât acelaşi plin achiziţionat din Dorohoi. În România, anul trecut s-au consumat circa 5,7-5,8 milioane de tone de benzină şi motorină.
În ciuda scăderii cererii, petroliştii spun că vor continua să adauge noi puncte pe harta benzinăriilor, pregătindu-se de extindere şi giganţi precum SOCAR sau Gazprom.
Un litru la Dorohoi şi unul în Bucureşti
De exemplu, ieri, un litru de motorină în benzinăria Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costa 6,11 lei, în timp ce acelaşi litru de motorină costa în Dorohoi, Botoşani, 5,81 lei.
Astfel, un plin de motorină făcut în capitală este cu 15 lei mai scump decât acelaşi plin achiziţionat din Dorohoi. Un litru de benzină luat de pe Tudor Arghezi din Bucureşti costa ieri 5,94 lei, în timp ce în Dorohoi benzina se vindea cu 5,81 lei. La un plin de benzină, economiile dintre cele două locaţii s-ar ridica la 6,5 lei.
Din preţul final plătit de un consumator pe un litru de benzină sau motorină, circa jumătate se duce către stat sub forma taxelor şi impozitelor, restul intrând în buzunarele companiilor petroliere.
Cum se fac benzinăriile
„Având în vedere specificul activităţii de retail, strategia de poziţionare a staţiilor de distribuţie carburanţi ţine cont de nivelul traficului din zona respectivă, de accesibilitate şi vizibilitate.
Pe lângă aceste criterii, investiţiile locale, caracteristicile demografice ale zonei, precum şi nivelul de trai sunt elemente ce influenţează pe termen lung activitatea unei staţii“, spun reprezentanţii Rompetrol
Potrivit informaţiilor disponibile şi evoluţiei pieţei de anul trecut, în 2012 în România s-a consumat circa 5,7 - 5,8 milioane de tone de carburanţi, benzină şi motorină, atât prin intermediul reţelelor de benzinării, cât şi pe segmentul comercial. Circa 75% din consumul de carburanţi este reprezentat de consumul de motorină.
De unde vine benzina şi motorina la pompe?
„În 2012 am vândut în România circa 740.000 de tone de benzină, din care 5% a fost benzina importată şi circa 1,8 milioane de tone de motorină, din care 30% a fost importat“, explică reprezentanţii Petrom, fără a preciza sursa importurilor de carburanţi. Sunt însă şi jucători care-şi produc singuri necesarul de carburanţi.
„Grupul Rompetrol operează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, în urma unui proces de modernizare finalizat la sfârsitul anului 2012 în valoare de 380 de milioane de dolari. Proiectul a constat în mărirea capacităţii de rafinare de la 3,8 milioane tone pe an la 5 milioane de materie primă pe an. În aceste condiţii, rafinăria Petromidia asigură tot necesarul de carburanţi al companiei“, spun reprezentanţii companiei.
MOL spune că aduce în România carburanţi produşi la rafinăriile grupului, dar că are relaţii comerciale de aprovizionare şi cu furnizori locali.
Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.