Unde mergem în vacanţă? Ţările în care merită să cheltuim şi ultimii bani

Autor: Cătălina Butan 24.08.2013

Ce trebuie să ia în considerare turiştii în alegerea unei destinaţii de vacanţă? Sunt ţări unde merită să cheltuim chiar şi ultimii bani? Un ghid turistic anual ne ajută să ne hotârăm mai uşor, luând o decizie înţeleaptă, scrie BBC Travel.

O organizaţie non-profit din San Francisco, Ethical Traveler publică anual, încă din 2006 ghidul turistic “World’s Best Ethical Destinations” în care sunt prezentate ţări în curs de dezvoltare însă cu potenţial turistic.

 “În loc să pedepsim ţările pentru lucrurile rele pe care le fac, încercăm să le recompensăm pe cele care fac eforturi pentru dezvoltarea lor”, a spus Jeff Greenwald, director executiv al Ehtical Traveler.

Iar turiştii pot de asemenea să “recompenseze” aceste ţări, alegându-le drept destinaţii pentru vacanţele lor, investind timp şi bani în aceste locuri.

Care sunt însă ţările câştigătoare? Cele 10 ţări incluse în clasamentul „World’s Best Ethical Destinations” sunt Barbados, Capul Verde, Costa Rica, Ghana, Lituania, Letonia, Mauritius, Palau, Samoa şi Uruguay. Aceste zece ţări au obţinut cele mai mari punctaje pentru trei segmente principale: bunăstare socială, protejarea mediului înconjurător şi drepturile umane.

Greenwald a explicat că ţările trebuie să aibă o infrastructură de turism dezvoltată pentru a fi pe listă, însă organizaţia promovează şi unele ţări mai puţin dezvoltate care pot deveni astfel un model pentru alte state din lume. Letonia a obţinut punctaje ridicate pentru eforturile pe care le face pentru protejarea mediului înconjurător iar parcurile şi rezervaţiile naturale, printre care şi Gauja National Park, fac din această ţară destinaţia ideală pentru pasionaţii de canou, ciclism sau pentru căţărătorii pe munte.

Turiştii sunt îndemnaţi în ghidul “World’s Best Ethical Destinatios” să viziteze astfel aceste ţări şi să-şi cheltuie banii în hotelurile şi restaurantele antreprenorilor locali, astfel încât banii lor să rămână în ţara respectivă şi să contribuie la dezvoltarea economică şi turistică a zonei.