Consumul de iaurt a crescut cu 5% în primul semestru. Mărcile private câştigă teren

Autor: Mădălina Dediu Panaete 30.08.2013
Segmentul iaurturilor, unul dintre cele mai importante de pe piaţa lactatelor, cu o valoare estimată la 250 de milioane de euro, a înregistrat un avans de circa 5% în primele şase luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce piaţa totală a suferit o contracţie de 7%, arată o analiză a ZF pe baza informaţiilor furnizate de cei mai importanţi jucători.
 
„Categoria iaurt con­tinuă să rămână una dintre cele mai dinamice şi com­pe­titive din piaţa lac­tatelor. Este unul dintre seg­men­tele aflate pe un trend ascendent de la an la an şi acelaşi lucru este valabil şi pentru anul acesta“, a declarat pentru ZF Cristina Miclea, direc­to­rul de marketing al Albalact, com­panie cu afaceri de 77 mil. euro anul trecut.