În ce se mai vede criza? Frecvenţa cu care româncele îşi vopsesc părul a scăzut

Autor: Mădălina Dediu Panaete 04.09.2013
Marcel Mureşan, general manager al Professional Brands, divizia de produse profesionale destinate îngrijirii părului din grupul de distribuţie Interbrands, spune că în ultimii ani s-a observat o scădere a frecvenţei cu care româncele îşi vopsesc părul în principal din cauza crizei economice.
 
„Pe baza discuţiilor interne cu proprietarii de saloane putem spune că în ultimii ani, în special din cauza constrângerilor economice, perioada dintre două colorări a crescut de la patru săptămâni la şase săptămâni“, a precizat Mureşan cu ocazia inaugurării unui atelier de for­mare destinat adolescenţilor vulnerabili, deschis la Focşani printr-un partenerial între UNICEF, Wella Professionals şi autorităţile judeţene şi locale.
 
Managerul spune că un serviciu de colorare a părului costă în medie 100 de lei în România, însă acest preţ variază în funcţie de oraş, de zonă, de brandurile folosite, dar şi de faima stilistului. El precizează că nu există studii despre valoarea pieţei produselor de colorare a părului din România şi că este foarte greu să facă o estimare despre evoluţia acestei pieţe.
 
„Este foarte greu să faci estimări pe termen scurt. Pe termen lung însă cred că consumatorii finali vor deveni mai educaţi şi mai sofisticaţi, ceea ce va avea un efect pozitiv asupra atrac­tivităţii pieţei pro­duselor pro­fe­sio­nale“, apre­ciază Mureşan, care ac­tivează în Pro­fes­sional Brands (fos­ta Wella Ro­mânia) din 2002, în primii ani lucrând în de­par­tamentul finan­ciar.
 
În 2006 a fost promovat în funcţia de mana­ger general şi ală­turi de echi­pa de mana­ge­menet este res­pon­sabil pen­tru businessul Pro­fessional (mar­ke­ting, comunicare, vânzări, educaţie etc.) şi în afara saloanelor de înfrumu­se­ţare.
 
Professional Brands face parte din compania Interbrans, cel mai mare distribuitor local, cu afaceri de 148 de milioane de euro, un profit de 2,1 milioane de euro şi peste 1.900 de angajaţi anul trecut, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe. Interbrans a cumpărat businessul Wella în 2010 de la gigantul din industria bunurilor de consum Procter & Gamble, tranzacţia fiind evaluată la câteva milioane de euro. Interbrands, care distribuie produse ale P&G de peste 20 de ani, a preluat astfel distribuţia vopselelor, a şampoanelor şi a altor produse destinate îngrijirii părului sub brandurile Wella, System Professional şi Londa Professional în aproximativ 3.000 de saloane de coafură, respectiv o companie cu vânzări de 12 milioane de euro în 2008 şi 70 de angajaţi, conform datelor disponibile la acea vreme.
 
Professional Brands distribuie întreg portofoliul de produse profesionale ale P&G şi are o cifră de afaceri totală de peste nouă milioane de euro, după cum spune managerul general al companiei.
 
„Modelul nostru de business implică atât prezenţa «din uşă în uşă» în saloane printr-un consultant de vânzări, cât şi un parteneriat pe termen lung cu distribuitorii locali.“
 
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.09.2013