Horia Braun, ING: Investiţia în acţiuni Nuclearelectrica este un pariu pe preţul energiei pe termen lung. Eu o văd aproape ca pe o obligaţiune

Autor: Roxana Pricop 10.09.2013
Horia Braun, directorul general al societăţii ING Investment Management, administratorul celui mai mare fond de acţiuni, consideră investiţia în acţiunile Nuclearelectrica o oportunitate pe termen lung prin care investitorii pot paria pe preţul energiei. El a fost prezent ieri la prima ediţie din noul sezon al emisiunii ZF Live, unde a vorbit despre oferta Nuclearelectrica şi despre perspectivele bursei locale.
 
Luni, 9 septembrie, a fost prima zi de derulare a ofertei Nuclearelectrica, prin care statul scoate la vânzare 10% din acţiunile companiei pentru o sumă cuprinsă între 64 şi 85 milioane de euro. Preţul unei acţiuni este cuprins între un minim de 11,2 lei/unitate şi un maxim de 15 lei, preţul final urmând să fie stabilit în funcţie de cât de mari sunt sub­scrierile făcute de investitorii instituţionali.
 
Fondul de acţiuni ING Romanian Equity, cu active în gestiune de 340 de milioane de lei, este printre cei mai mari investitori institu­ţionali de la bursa din Bucureşti, şi, implicit, este unul dintre cei care vor decide preţul final al ofertei.
 
„Elementul-cheie al ofertei este preţul. Marja de manevră este destul de largă având în vedere că pre­ţurile sunt cuprinse între 11,2 şi 15 lei. Noi conside­răm că valoarea jus­tă a acţiunii Nuclearelectrica este cuprinsă în acest interval. De asemenea, considerăm că dacă preţul se va alinia în partea de jos a intervalului, va deveni o investiţie interesantă şi pentru investitorii instituţionali“, a spus Horia Braun, directorul general al ING IM, prezent ieri la emisiunea video ZF Live.