AFI Europe extinde mallul de la Cotroceni pentru decoraţiunile H&M

Autor: Cristi Moga 18.09.2013
 
Compania israeliană AFI Europe, proprietarul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, construieşte o extensie de 800 de metri pătraţi destinată grupului suedez H&M, care în noul spaţiu îşi va putea extinde magazinul actual şi va putea comercializa şi produse pentru locuinţă din colecţia H&M Home.
 
AFI lucrează deja la noul spaţiu în apropierea intrării principale în mall de la intersecţia bulevardului Timişoara cu strada General Vasile Milea, în veci­nătatea şantierului pe care sunt construite clădirile doi şi trei ale parcului de afaceri AFI Park.