Banca Feroviara se luptă să treacă pe profit în al patrulea an de la intrarea pe piaţă

Autor: Razvan Voican 07.10.2013
Planul de afaceri iniţial al Băncii Feroviara, intrată pe piaţă în urmă cu patru ani, a prevăzut o structură împărţită în mod egal între clienţii companii şi clienţii persoane fizice, însă din 2011 strategia de business a vizat preponderent creşterea susţinută a portofoliului de clienţi corporate, spune Petre Tulin, preşedinte şi director general al tinerei instituţii de credit controlate de omul de afaceri Valer Blidar.
 
„Orientarea băncii către segmentul reprezentat de companii a avut în vedere dinamica mai rapidă a acestui sector, corelarea mai strânsă cu structura patri­mo­nială şi operaţională a băncii, precum şi cererea în creştere de capital circulant pentru seg­mentul IMM şi microfirme“, afirmă Tulin.
 
Feroviara finanţează cu prioritate activitatea operaţională a firmelor, acest segment având în prezent o pondere de aproximativ 80% din volumul de business.