Ce cred investitorii despre condiţiile impuse de americanii de la Elliott administratorului Fondului Proprietatea pentru un nou mandat

Autor: Roxana Pricop 17.10.2013

Fondul de hedging american Elliott, condus de Paul Singer, unul dintre cei mai puternici investitori de pe Wall Street, a cerut discutarea în adunarea generală a acţionarilor de la Fondul Proprietatea din 22 noiembrie a unor criterii de performanţă mult mai ridicate pentru administratorul fondului, Franklin Templeton.

Mai exact, Elliott a cerut ca: discount-ul dintre preţul de închidere al acţiunilor în fiecare zi de tranzacţionare şi cea mai recent publicată VUAN trebuie să fie egal cu sau mai mic de 15% în cel puţin două treimi din zilele de tranzacţionare din perioada 1 octombrie 2014 – 30 iunie 2015. În prezent discountul de tranzacţionare este de 31% calculat la un preţ de 0,79 lei şi un VUAN de 1,161 lei. A doua condiţie este ca VUAN ajustată la data de 30 iunie 2015 să fie mai mare decât VUAN la data de 30 septembrie 2013 (respectiv de 1,161 lei).