Astra a asigurat pentru 18 mil. euro flota grupului maritim al familiei Grimaldi

Autor: Ciprian Botea 14.11.2013

Cel mai mare asigurător local a încheiat o poliţă de asigurare a flotei de 190 de nave a grupului Grimaldi, deţinut de familia cu acelaşi nume din care face parte şi dinastia de Monaco, prima încasată fiind de 17,7 mil. euro, echivalentul a 7% din afacerile anuale ale companiei.

„Poliţa intră în vigoare în ianuarie 2014 şi este încheiată pe o perioadă de doi ani. Contractul a fost încheiat printr-un agent exclusiv care promovează Astra pe pie­ţele europene. Este vorba de un agent de origine engleză, cunoscut pe zona asigurărilor maritime“, a declarat pentru ZF Alin Bucşa, preşedintele directoratului Astra.

El spune că pe asigurări maritime cotaţia de primă variază între 3 şi 7% în funcţie de vechimea navei şi de istoricul de daună, iar în cazul flotei Grimaldi cotaţia nu a fost în partea de jos a intervalului. Aceasta înseamnă că valoarea asigurată se ridică la câteva sute de milioane de euro, cel mai probabil în jurul a 300 de milioane de euro. „Nu am făcut dumping pentru a câştiga acest contract.“

Procesul de adjudecare a contractului Grimaldi a durat trei luni, iar cea mai mare parte a primei încasate a fost cedată în reasigurare în cadrul unui contract de tip excedent de daună (prin care asigurătorul suportă cheltuielile cu daunele până la un anumit nivel stabilit prin contract, sumele care depăşesc acest nivel fiind recuperate din reasigurare). Pool-ul de reasigurători este condus de nemţii de la Sirius.