Retailerul Carrefour a schimbat cinci executivi de la intrarea pe piaţă acum 12 ani. Noul CEO vine într-o perioadă de creştere, dar departe de anii de boom

Autor: Cristina Roşca 22.11.2013
Jean Baptiste Dernoncourt, noul director executiv (CEO) al Carrefour în România, preia frâiele companiei într-o perioadă în care businessul hipermar­ke­turilor (care contribuie cu peste 85% la totalul afacerilor grupului) a revenit pe creştere în ultimii doi ani însă este departe de rezultatele din anii de boom, când depăşea 1 mld. euro.
 
Mai mult, în perioada 2009-2012 Carrefour a deschis şi patru hipermarketuri noi (dintre care cel de la Arad a fost închis), astfel că declinul vânzărilor per magazin este chiar mai mare. În ceea ce priveşte profitul, 2011 a fost cel mai bun an, cu 31,6 mil. euro, faţă de 23,3 mil. euro anul trecut şi 20 mil. euro în 2008, ultimul an de boom. În anii de boom economic compania deschidea însă şi câte 10 hipermarketuri pe an, ce necesitau investiţii de până la 200 mil. euro.