APIA nu mai vrea „Rabla“. „Clienţii vor avea timp să se adapteze la noile condiţii din piaţă“

Autor: Bogdan Alecu 05.12.2013
Anul viitor se va organiza pentru ultima oară programul Rabla pe piaţa locală în condiţiile în care acesta a pierdut puternic din eficienţă în ultimii ani în timp ce vechimea parcului auto naţional a continuat să crească, potrivit membrilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
 
„Susţinem derularea unui program Rabla şi în 2014, dar dorim să fie ultimul an în care să se mai desfăşoare. Pentru a avea efect, programul trebuie să înceapă de la mijlocul lunii februarie şi nu în iunie cum s-a întâmplat în acest an. De asemenea suntem de acord cu prima de casare de 1.500 de euro şi cu un volum similar de tichete cu cel din 2013, de 20.000 de vouchere“, a spus Ernest Popovici, preşedintele APIA. Din 2005 şi până în acest an prin program s-au casat aproape 470.000 de rable şi s-au vândut 216.000 de maşini noi.