OMV Petrom scoate din buzunar 260 mil. € pentru a înlocui două staţii vechi de procesare a gazelor

Autor: Radu Bostan 05.12.2013

OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător local de petrol şi gaze, a scos la licitaţie un contract cu va­loa­rea de până la 64 mi­lioane de euro prin care doreşte să în­lo­cuiască două staţii de prelucrare a gazelor na­turale aflate în exploatare de 30 de ani. Încă 200 milioane de euro ar putea intra în conturile contractorului pentru lucrări su­pli­mentare.

Compania selectată în urma licitaţiei va trebui să realizeze la cheie două staţii de prelucrare a gazelor, acestea fiind instalaţiile care transformă gazul brut extras din pă­mânt într-o stare utilizabilă.

„Obiectul contractului include şi in­gi­ne­rie, proiectare, aprovizionare, fabri­ca­re, ambalare, construcţie, punere în funcţiune, testare şi transfer în condiţii de siguranţă şi instruire a personalului OMV Petrom de ope­rare a unităţilor de producţie şi proce­sare gaze“, arată anunţul de licitaţie publicat de companie ieri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).